tion.ro Web analytics

Oradea și Aradul au deja proiecte depuse și chiar aprobate pentru a cumpăra tramvaie noi pe fonduri europene, dar Timișoara încă nu a finalizat documentația. Primarul Nicolae Robu susține că în curând vor fi depuse proiectele pentru fonduri europene pentru tramvaie, urmând să fie cerută finanțare pentru 16 garnituri noi și pentru reabilitarea a 16 Armonii. Edilul-șef ne asigură că, deși alte primării au deja proiectele depuse și chiar aprobate, niciun oraș din România nu are mijloacele de transport în comun pe care le are Timișoara! Promite, totodată, și salarii mai mari șoferilor STPT.
Primăria Timișoara nu mai cumpără 40 de tramvaie noi pentru oraș, ci doar 16! Nu pentru că nu ne-ar trebui, ci pentru că nu poate obține fonduri europene pentru atât de multe tramvaie, documentația fiind respinsă de trei ori, potrivit primarului Nicolae Robu. PMT vrea garnituri „multi-articulate lungi cu podea joasă” și are un studiu de oportunitate încă de la sfârșit de 2017. Un studiu făcut însă pe genunchi, pentru care ADR Vest a avut o sumedenie de recomandări.
Planuri mari pentru cele aproape 56 de milioane de euro pe care Timișoara le primește de la Uniunea Europeană pe Axa 4 a POR 2014-2020. Pe lângă reabilitarea liniilor de tramvai și amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete ori urbanizarea cartierului Kuncz, Administrația Robu vrea 40 de tramvaie noi, deși nu va putea să le ia pe toate cu bani europeni. Până acum nu a fost depus niciun proiect, dar este timp până în decembrie, a recunoscut primarul Timișoarei.
Timişorenii le-au văzut, au urcat în ele, dar încă nu se ştie când vor putea călători cu ele, în condiţii civilizate. Vorbim despre cele două tramvaie din parcul RATT care au fost reabilitate cu peste 1 milion de euro. Tramvaiele Armonia au ajuns la Timişoara în urmă cu aproape o lună şi de atunci sunt tot în teste şi stau în depou. Oficialii RATT nu pot spune cu exactitate când vor fi puse în circulaţie.
Cele două tramvaie reabilitate ale Timişoarei rămân încă în depoul RATT, departe de văzul lumii. Oficialii primăriei ar putea să le prezinte în cadrul unui eveniment special, în 8 iulie, când este Ziua Transportului Public Timişorean şi când va fi scos pe străzi şi bătrânul tramvai tras de cai. Autorităţile locale spun că, după lucrări de peste 1 milion de euro, tramvaiele arată ca noi, dar macazul se va schimba tot cu ranga...

România

Încă o victimă: dansul contemporan. Comunitatea coregrafică cere Ministerului Culturii mai mult decât promisiuni
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.

Ştiri sportive

Selecționerul Mircea Lucescu, în stare gravă la spital. A fost internat de mai multe ori în ultimele luni
Mircea Lucescu, selecționerul României, ar fi internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, fără diagnostic clarificat, după ce a mai trecut și prin probleme cardiace și o gripă severă în ultimele două luni. FRF ia în calcul un înlocuitor pentru meciurile de baraj spre CM 2026.

Ştiri din Timiș

Cod Galben de vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 100 km/h și viscol la munte
ANM a emis Cod Galben de vânt puternic pentru 4–5 februarie în Caraș-Severin și local în Timiș, cu rafale de 50–70 km/h, iar la munte de până la 90–100 km/h, cu viscol. Autoritățile recomandă prudență și evitarea zonelor sau activităților expuse riscului.

Eveniment

Motociclist la spital după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Pop de Băsești
Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Pop de Băsești, în timp ce circula regulamentar. 1

România

Alarmă la Telefonul Copilului: apelurile minorilor în criză au crescut cu 73%. Ministerul Sănătății semnează un protocol de sprijin
Ministerul Sănătății a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, în contextul unei creșteri alarmante a apelurilor primite de la minori aflați în dificultate emoțională. Doar în anul 2025, numărul apelurilor la linia unică 116.111 privind probleme psiho-emoționale a crescut cu 73% față de anul precedent.

Ştiri din Timiș

Începe plata ajutoarelor pentru încălzire la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță demararea plății ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie utilizată din combustibili solizi și/sau lichizi. Ajutoarele se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.

Turism

Timișoara, pe radarul marilor conferințe internaționale. Lideri din industria evenimentelor au testat potențialul orașului
Timișoara a fost, timp de trei zile, gazda unei vizite de familiarizare dedicate industriei conferințelor, congreselor și expozițiilor, la care au participat 18 reprezentanți ai unor companii de top din România, Ungaria și Serbia. Vizita a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată la invitația Visit Timișoara, cu sprijinul partenerilor.

Eveniment

VIDEO. Doi adolescenți reținuți după ce au jefuit o femeie de 74 de ani pe o stradă din Timișoara
Doi adolescenți din Timișoara au fost arestați după ce au agresat o femeie de 74 de ani și i-au furat poșeta, în timp ce aceasta se plimba pe Aleea Viilor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici