Circulaţia tramvaielor, autobuzelor şi troleibuzelor în zilele de 30 aprilie şi 1 mai va fi unul de weekend pe liniile urbane.
Raliul Timişului dă peste cap, vineri, circulaţia mai multor tramvaie şi a autobuzului de pe linia 33 în zona centrală a Timişoarei. Circulaţia mijloacelor de transport din zona centrală a oraşului va fi modificată în intervalul orar 14.30-20.30, anunţă reprezentanţii RATT.
O femeie și-a pierdut viața, miercuri, după ce a fost lovită de un tramvai în centrul Timișoarei. Accidentul s-a produs în apropierea Catedralei Mitropolitane. Victima a încercat să traverseze prin loc nepermis, spun polițiștii.
Un bărbat a foat transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă dimineața, după ce a fost implicat într-un accident petrecut în zona Pieței Badea Cârțan din Timișoara. Aflat la volanul unei Dacii, bărbatul nu a acordat prioritate și a fost izbit de un tramvai. Traficul în zonă a fost blocat, iar autoturismul serios avariat.
Conducerea Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) riscă să piardă lucrurile de sub control, după ce a solicitat consilierilor locali să aprobe un împrumut de 70 de milioane de lei pentru acoperirea datoriilor. Aceasta este opinia consilierului liberal Ciprian Jichici, care susţine că regia riscă să intre într-un cerc vicios din care nu va mai reuşi să iasă.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Sănătate
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii acestora. În același timp, deși aproape două treimi își apreciază pozitiv abilitățile de comunicare, doar 13,1% spun că acestea sunt dezvoltate în foarte mare măsură, potrivit unui studiu realizat la nivel național de Colegiul Medicilor din România (CMR), citat de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Timișorenii vor putea folosi gratuit bazinele de la Arena AquaSport, fosta bază sportivă a Ștrandului Tineretului, începând din 9 noiembrie, între orele 7 și 15. Primăria a publicat regulamentul de acces și propune și tarifele pentru închirierea bazinelor și sălilor.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi participat la botezul fiului lui Alfred Simonis și spune că fotografiile folosite pentru a-l acuza sunt vechi de doi ani. Președintele USR acuză o „rafală de fake-uri” menită să arate că „toți sunt la fel”.
9
Mapamond
Marea Britanie înăsprește regulile privind imigrația, iar schimbările îi vor afecta inclusiv pe românii care locuiesc și muncesc deja în Regatul Unit. Perioada necesară pentru obținerea rezidenței permanente va crește de la cinci la zece ani pentru majoritatea cetățenilor străini. Noile prevederi vor intra în vigoare anul viitor și vor include câteva excepții, în funcție de veniturile solicitanților și de domeniul în care lucrează.