Președintele Traian Băsescu a declarat că operațiunile de deszăpezire din ultimele zile s-au făcut prin lungi comandamente la televizor, penibile de multe ori, care să acopere faptul că nu existau utilaje. Mai mult, șeful statului a spus că ar propune Guvernului să constate neîndeplinirea contractelor şi să dea banii Armatei şi Jandarmeriei.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) referitoare la accidentul aviatic din Apuseni s-a încheiat fără nicio demitere. Asta deși premierul Victor Ponta a solicitat demiterea șefului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Marcel Opriș, ca urmare a modului în care a fost gestionată operațiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din 20 ianuarie.
Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va aproba, miercuri, mici ajustări la Codul de procedură penală ce vor clarifica și problema interceptărilor pe baza unei centralizări care va fi prezentată pe site-ul Ministerului Justiţiei, vineri.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să opereze, vineri, prin Ordonanță de urgență a Guvernului (OUG) modificările la Codul de procedură penală. Băsescu a subliniat că aceste modificări au fost solicitate încă din luna septembrie. Pe de altă parte, Ponta a declarat că nu a primit nicio solicitare din partea președintelui.
Traian Băsescu a declarat că el va promulga Codul de Procedură Penală, „pentru că este responsabilitatea preşedintelui”, dar a atras atenţia că unul dintre articolele documentului este un „scut” pentru corupţie şi lasă statul fără mijloace de a descoperi mai multe infracţiuni grave.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Adrian Sitaru, medic primar ORL, explică cum putem face diferența între o viroză respiratorie obișnuită, gripă și COVID-19, cât durează în mod normal o răceală și ce semne pot indica apariția unor complicații, precum sinuzita sau otita. Dr. Sitaru vorbește și despre greșelile frecvente în tratarea virozelor acasă, riscurile folosirii excesive a spray-urilor nazale decongestionante, situațiile în care sunt necesare antibioticele și măsurile care ne pot ajuta să reducem riscul de îmbolnăvire.
Ştiri din Timiș
Expoziții, spectacole de teatru, concerte, festivaluri, lansări de carte și conferințe ar putea anima Bastionul Theresia din Timișoara pe tot parcursul anului 2027. A fost lansat un apel către operatorii culturali care doresc să organizeze evenimente în cadrul Centrului Multifuncțional Bastion. Propunerile pot fi depuse până în 2 decembrie 2026.
Utile
Marți, 3 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1