tion.ro Web analytics

După ce a jubilat pe Facebook că s-a terminat cu trecerile pe roșu și cu vitezomanii prin Timișoara, primarul Nicolae Robu recunoaște că până acum nu a existat niciun act care să le permită, în toate condițiile legii, polițiștilor din Timișoara să-i amendeze pe șoferi. Consilierii locali abia acum au aprobat protocolul dintre primărie și poliție, așa că abia acum se poate trece la amenzi, fără să existe teama că autoritățile pot pierde în instanță un proces. Robu susține însă că scopul nu e să se rupă amenzi, dar s-a bucurat când a aflat că banii ajung la bugetul local.
Șoferii din Timișoara nu apasă prea tare pedala de accelerație în trafic. O spune un specialist, cel care coordonează implementarea sistemului de management al traficului pentru care Primăria Timișoara a obținut fonduri europene. Avem, fără doar și poate, cel mai performant sistem din Europa, dar avem și câteva cutume care le-au pus puțin bețe în roate specialiștilor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții în oraș, la toate cele trei cinematografe, dar și la petreceri și expoziții.

Cinema

Filmul săptămânii: „All We Imagine as Light”, o poveste emoționantă a unor infirmiere din Mumbai în căutarea libertății
Recomandarea de film din această săptămână este „All We Imagine as Light”, o reflecție asupra realității și umanității, și cum viața de zi cu zi poate deveni un act de rezistență.

România

Cristian Popescu Piedone, noul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
Cristian Popescu Piedone a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu, scrie Agerpres.

România

7 februarie, Ziua Siguranței pe Internet. La ce pericole suntem expuși în mediul online
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.

Eveniment

Tamponare între un tramvai și o mașină din cauza neacordării de prioritate, la Timișoara
În această după-amiază, un autoturism nu a acordat prioritate unui tramvai și a fost acroșat de către acesta. Se circulă doar pe o bandă, până la reluarea completă a circulației, în zona Podului Decebal din Timișoara. 5

Mapamond

VIDEO. Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din Sao Paolo. Doi pasageri au murit, iar alte două persoane au fost rănite
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.

Eveniment

Furt la un magazin din Timișoara. Un bărbat a făcut cumpărături pe care nu le-a achitat
Un bărbat din Timișoara a fost reținut în timp ce încerca să nu plătească produse alimentare. El a fost oprit de paznici și s-a constatat că nu a achitat cumpărăturile în valoare de 1.070 de lei. 1

Ştiri din Timiș

Patinaj și distracție în Parcul George Enescu din Lugoj
Patinoarul artificial din Lugoj îi așteaptă în weekend pe amatorii de distracție pe gheață.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici