Ploile torențiale s-au instalat la Timișoara! Precipitațiile masive de joi seara au provocat inundații și trafic îngreunat în întregul oraș. Pasajele Jiul și Popa Șapcă au fost din nou inundate, șoferii s-au blocat cu mașinile în apă, iar circulația pe principalele artere a fost dată peste cap.
Astăzi vezi imagini cu un bizon care depășește coloana la semafor și îi forțează pe ceilalți șoferi să îl lase să treacă. Afli apoi că a început Bacalaureatul. Mii de elevi susțin prima proba orala în Timiș.
Bizonii din traficul timișorean continuă să fie surprinși de cititorii www.tion.ro. Pozele primite pe adresa redacției continuă să demonstreze indiferența șoferilor indisciplinați în trafic, care parchează neregulamentar prin Timișoara.
La sfârşitul săptămânii trecute vă anunţam că s-a întâmplat în sfârşit „minunea”, că trecerea de cale ferată de la ieşirea din Timişoara spre Moşniţa, aflată într-un stadiu avansat de degradare, a intrat în reparaţii. După ce a intervenit proprietarul căii ferate, marţi şi-a trimis muncitorii acolo şi primăria, pentru a reface şoseaua până la şine. Lucrările, deşi pe o porţiune de zeci de metri, au condus la paralizarea traficului în zonă în toiul zilei.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții în oraș.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.