tion.ro Web analytics

Iubire pătimașă, crize paroxistice de gelozie, puseuri mistice, seducție, violență și sânge, toate pe fondul unei intrigi politice ce a schimbat, la vremea ei, pulsul Europei: capodopera lui Puccini, „Tosca”, a deschis ediția 2014 a Festivalului Timișoara Muzical al Operei. Vedeta serii, baritonul mexican Carlos Almaguer, va interpreta și rolul titular al următorului eveniment din festival, opera „Nabucco”.
Nu-i păcat să poftești la o muzică bulversant de frumoasă în Postul Paștelui, așa că Opera Naţională Română din Timişoara și-a poftit publicul în faţa unui altfel de altar : icoana Mariei Magdalena pictată de Mario Cavaradossi la „Sant Andrea della Valle" din Roma, cea mai celebră biserică din universul lui Giacomo Puccini.
Trei dintre cele mai fermecătoare spectacole din repertoriul său alcătuiesc afișul următoarelor zile la Opera Națională Română din Timișoara: My Fair Lady, musical de la cărui premieră s-au împlinit 11 ani, Madama Butterfly și Tosca.
Sezonul 2011-2012, de spectacole-eveniment preluate de la Royal Opera House (ROH), Covent Garden, Londra, continuă cu "Tosca", operă în trei acte de Giacomo Puccini, cu Angela Gheorghiu în rolul titular, ce va putea fi vizionată în High Definition, sâmbătă, 26 noiembrie 2011, ora 18:45, la Biblioteca Centrală Universitară "Eugen Todoran" Timişoara.

Eveniment

Bărbat prins de polițiști după ce a furat un laptop, un televizor și o boxă dintr-o locuință din Șag
Un bărbat suspectat că în luna ianuarie a pătruns într-o locuință din localitatea Șag, de unde a furat un laptop, un televizor și o boxă, a fost prins de oamenii legii.

Eveniment

Un bărbat care a dat o spargere la un ONG din Timișoara, arestat preventiv
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut și arestat preventiv, după ce a furat mai multe lucruri dintr-un ONG din Timișoara. Mai mult decât atât, acesta a mai furat lucruri și dintr-o firmă, respectiv de pe un șantier.

Ştiri din Timiș

Banatul, regiune gastronomică europeană. Un antropolog culinar va întocmi dosarul
În 2028, Banatul ar putea deține titlul de regiune gastronomic europeană. Consiliul Județean Timiș și-a asumat rolul de lider de proiect, iar, joi, a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură.

Ştiri din Timiș

Nica acuză consilierii județeni de la PSD că sunt iresponsabili. Vor să taie bani alocați pentru drumurile județene
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, arată din nou cu degetul înspre rivalii săi, consilierii județeni de la PSD. 1

Ştiri din Timiș

Timișul, sub avertizare Cod Galben de averse torențiale
Avertizarea Cod Galben intră în vigoare joi de la ora 12 și este valabilă până la ora 23.

Ştiri din Timiș

Certificatele de naștere și cele de deces se pot obține în format digital, la Timișoara
Ministerul Afacerilor Interne a informat că cetățenii din mai multe orașe, printre care și Timișoara, pot obține în format digital, la cerere, certificate de naștere și deces.

România

Președintele României Klaus Iohannis, primul șef de stat european care a primit „Oscarul Washingtonului”
Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri seara, la Washington D.C., premiului Distinguished International Leadership, potrivit Agerpres. Acest premiu este supranumit de presa americană „Oscarul Washingtonului”. 3

Mapamond

Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor
Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1miercuri seara, în manşa secundă a semifinalelor, scrie AGERPRES. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici