Profesorii din judeţul Timiş sunt resemnaţi şi nu prea contestă notele obţinute la examenul de titularizare. Deşi din cei peste 600 de candidaţi care au susţinut examenul de titularizare doar 200 au obţinut note între 7 şi 10, iar promovabilitatea este de numai 33,02%, dascălii nu se înghesuie să conteste rezultatele.
Profesorii evaluatori de la centrul de corectare de la titularizare din Timişoara au găsit lucrări scrise cu creionul sau care aveau semne pentru a putea fi identificate. Judeţul Timiş a făcut parte din cele 11 centre din ţară unde s-au corectat lucrări aduse din alte oraşe la examen.
Promovabilitatea în Timiş, la examenul de titularizare, este de 33,02%. 240 de candidaţi vor obţine un post de suplinitor.
Profesorii din Timiş aşteaptă cu sufletul la gură să afle rezultatele de la examenul de titularizare susţinut săptămâna trecută, care întârzie să apară. Deşi iniţial se anunţase că rezultatele se vor afişa luni în jurul orei 13.00, profesorii nu au aflat încă notele.
În județul Timiș 181 de candidaţi nu s-au prezentat, miercuri, la examenul de titularizare. Cinci profesori au încercat să copieze la titularizare folosind telefoanele mobile.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
6
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
3
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1