Drumul de la Timişoara la Moşniţa nu va mai avea tramvaie, dar va avea patru benzi. De altfel, mai multe drumuri aflate sub umbrela Consiliului Judeţean Timiş vor fi reabilitate în acest an, ori vor intra în reparații. În urma unui raport făcut de către reprezentanții administrației timișene în perioada sărbătorilor de Paşti, s-a ajuns la concluzia că, pentru drumurile judeţene, este disponibilă suma de 90 de milioane de lei pentru acest an, din bugetul CJ Timiş.
Liderul CJT, Titu Bojin spune că, în acest an, Consiliul Județean Timiș stă bine din punct de vedere economic. Nu același lucru se poate spune, însă, și despre capitolul dezvoltare.
Dacă în anul şcolar trecut elevii din Timiş au rămas fără mere, deşi aveau tot dreptul să le primească odată cu laptele şi cornul, în acest an, după Paşti, copiii din clasele I-VIII vor beneficia şi de mult aşteptatul măr.
Reprezentanţii PMP Timiş au protestat în faţa Consiliului Judeţean Timiş, vineri dimineața. Un număr de 12 oameni au participat la acest protest, prin care se cere demiterea lui Titu Bojin, preşedintele CJT. Au venit înarmați cu mir și pancarte, protestatarii au stat aproximativ 20 de minute în faţa sediului instituţiei judeţene, fără a scanda ceva, şi au depus o cerere prin care îi solicită lui Bojin să le răspundă la mai multe cerinţe legate de activitatea pe care o desfăşoară în calitate de preşedinte al CJ Timiş.
Ştefan Popa Popa’s, cunoscutul caricaturist timișorean, le-a făcut cadou consilierilor județeni din Timiș câte o caricatură cu ei înșiși. Dar, desenul primit de președintele CJT, Titu Bojin, a avut ceva în plus.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.