Pista de cicloturism ce leagă Timişoara de Serbia, care se opreşte în zona localităţii timișene Otelec, a fost inaugurată.Bicicliștii se pot plimba în voie pe cei 37 de kilometri ai pistei, până la granița cu Serbia. Totuși, tronsonul nu este complet, deoarece sârbii mai au de construit 43 de kilometri până la Zrenjanin.
„Greu de demis”, aşa s-ar putea intitula acţiunea reprezentanţilor PMP Timiş de strângere de semnături pentru demiterea preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin. Pentru ca demersul lor să aibă succes, cei de la PMP Timiş ar trebui să convingă un sfert din alegătorii din judeţ să semneze petiţia iniţiată de ei, intitulată „Demite-l pe Bojin”, adică peste 150.000 de persoane. Voi ați semna petiția celor de la PMP?
Partidul Mișcarea Populară Timiș cere demiterea lui Titu Bojin din funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Reprezentanţii PMP demarează şi o campanie de strângere de semnături în acest sens. Preşedintele CJ Timiş Titu Bojin spune că liderul PMP din Timiş ar trebui prima dată să facă curăţenie în propriul partid…
Județul Timiș a primit 30 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, printr-un program menit să sprijine investițiile în infrastructura locală. Astfel, potrivit președintelui CJT, Titu Bojin, acești bani vor fi direcţionaţi către lucrări la drumuri şi lucrări de infrastructură în localităţile din Timiş.
În timp ce în birourile autorităţilor locale din Timiş şi din Serbia se discută despre potenţialul turistic al canalului Bega, în realitate timişorenii sunt sideraţi de modul în care arată pista de biciclete de pe teritoriul municipiului, iar maşinile intră aproape zilnic pe pista construită în afara Timişoarei, spre Serbia. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, dă vina pe caracterul pur... românesc, al unora.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.

Eveniment

Mobilizare de urgență în Timiș! Doi părinți și copiii lor, dispăruți după o plimbare cu ATV-ul
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.

Mapamond

Alertă în Germania, după Halloween! Ace, cuie și șuruburi, descoperite în dulciurile primite de copii la colindat
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.

Ştiri din Timiș

FOTO. Câinii de la adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei. Acum își caută o familie care să-i adopte
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent. 2

România

Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Ce ajutoare ar putea primi românii
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție. 1

Capitală Culturală

Silviu Oravitzan, sărbătorit printr-un album dedicat operei sale. Lansare specială la Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Mapamond

Cum trăiau oamenii în urmă cu 4.000 de ani. Arheologii au descoperit urme ale producerii pâinii și berii
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.

Mapamond

Alertă cu bombă la bordul unui avion. A aterizat de urgență la Budapesta
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare. 2