Angajatorii trebuie să le asigure salariaţilor condiţii optime de muncă în perioada caniculară. În caz contrar riscă amenzi de până la 2500 de lei.
Joi seara, pe scena amenajată în Piaţa Unirii, în cadrul Fête de la musique – Sărbătoarea muzicii a avut loc un concert interesant susţinut de formaţia Mouse DTC din Mulhouse, recitalul acestora oferindu-le celor prezenţi o porţie sănătoasă de electro – pop – rock.
Cercuri de cunoaştere “Viticultura: trecut, prezent şi viitor” şi un inedit concurs de realizare etichete pentru viticultorii reprezintă două dintre activităţile desfăşurate de elevii din Recaş şi cei din comuna Diosig, judeţul Bihor, în cadrul proiectului derulat în parteneriat sub numele “Valoare, Istorie, Tradiţie împreună e-cultura!“
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, vineri, 22 iunie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Deşi contravenienţii care nu-şi plătesc amenzile ar putea face muncă în folosul comunităţii, acest lucru nu prea se întâmplă în Timişoara pentru că mulţi dintre cei amendaţi de Poliţia Locală, fie că vorbim despre prostituate sau cerşetori, provin din alte părţi ale ţării şi trebuie să presteze astfel de activităţi în localităţile de domiciliu.
Dialoguri Sănătoase
Sporturile de iarnă sunt asociate cu mișcarea în aer liber, relaxarea și vacanțele active. Schiul, săniușul, snowboardingul, patinajul sau drumețiile pe zăpadă sunt activități care aduc beneficii importante pentru sănătate, dar care implică și un risc crescut de accidentare, mai ales atunci când sunt practicate fără o pregătire fizică adecvată.
Azi în Timișoara
Marți, 23 decembrie, puteți vizita diverse târguri sau expoziții. Mai puteți merge și la teatru.
Ştiri din Timiș
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.
Eveniment
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Agenda
De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.
Sănătate
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.