Trei zile de caniculă vor trebui să suporte locuitorii din Timiș, fiind anunțate temperaturi chiar și de 39 de grade Celsius. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate din perioada următoare meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, marţi, 3 iulie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Marţi are loc cea de-a doua proba scrisă a examenului de bacalaureat, la limba şi literatura maternă. Pentru această probă s-au înscrisă aproape 150 de absolvenţi de liceu.
Programul de Dezvoltare Personală Profesionişti romi în domeniul medical lansează a doua sesiune de înscrieri în cadrul programului de tutorat şi burse adresat liceenilor romi care îşi doresc ca anul viitor să susţină examenul de admitere în cadrul unei instituţii de învăţământ din domeniul medicinei umane.
Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timişoara porneşte la drum în returul campionatului cu o conducere administrativă nouă, dar şi un preşedinte onorific. După demisia lui Ilie Alexandru, adunarea generală a clubului l-a numit în funcţia de preşedinte pe Marius Pantea. De asemenea, preşedinte onorific va fi Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest Timişoara.
Azi în Timișoara
Luni, 22 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
2
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
România
Președintele anunță un referendum, în ianuarie, în rândul magistraților, prin care aceștia vor fi întrebați dacă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acționează în interes public sau în interesul unui grup.
9
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
12
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Luminile de sărbători scot în evidență contrastele: feeduri perfecte, cadouri scumpe, mese festive și familii reunite. Pentru mulți însă, aceste imagini amplifică un sentiment vechi — singurătatea — transformând sărbătorile într-un factor declanșator pentru tulburări depresive sau anxioase.