La sediul CJT a avut loc, marţi, şedinţa în care aleşii şi-au împărţit comisiile şi poziţiile în care vor activa în următorii patru ani.
Dacă la finele săptămânii trecute poliţiştii locali îi ţineau loc de parcare primarului Nicolae Robu în faţa sediului PNL Timiş, marţi, în acelaşi loc, pe strada Vasile Alecsandri, se reparau de zor trotuarele.
Amatorii de muzici punk – rock au parte de un concert extraordinar care va avea loc joi 5 iulie la Al – Kimia, evenimentul urmând să programeze recitaluri cu trupele Argies (Argentina) şi Living Dead Army (Ungaria).
Un tânăr de 19 ani din localitatea Teremia Mare, județul Timiș, a fost reținut de polițiști și urmează în cursul zilei de marți să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor calificat. În urma unui scandal, care a avut loc în urmă cu aproximativ trei luni, suspectul a înjunghiat în abdomen un tânăr de 20 de ani.
"Strădanii binecuvântate" este titlul carţii care se va lansa marţi, 3 iulie, de la ora 17.30, la Galeria ProArte din Lugoj. Volumul apărut la Editura "Mega" din Cluj Napoca, evocă o mare personalitate a Lugojului, Dumitru Neda.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
2
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
12
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Luminile de sărbători scot în evidență contrastele: feeduri perfecte, cadouri scumpe, mese festive și familii reunite. Pentru mulți însă, aceste imagini amplifică un sentiment vechi — singurătatea — transformând sărbătorile într-un factor declanșator pentru tulburări depresive sau anxioase.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.