Melomanii care apreciază muzica celebrei trupe irlandeze U2 sunt invitaţi vineri 6 iulie la Heaven Pool & Lounge pentru a asista la recitalul U2 Official Tribute Band – Zen Garden, evenimentul având parte şi de alte surprize.
Trupele timişorene Desant, Chiroptera şi Pandora au fost invitate să susţină recitaluri în cadrul celei de-a 9-a ediţii a West Romanian Bike Weekend, manifestare care pentru al treilea an consecutiv va avea loc la Arşiţa Neagră, la şapte kilometri de Reşiţa.
Una dintre probele care le-a creat absolvenţilor de liceu anul trecut foarte mari probleme, cea la matematică, are loc miercuri. Peste 4700 de elevi din Timiş s-au înscris să susţină examenul la matematică, în vreme ce mai mult de 1200 de candidaţi s-au înscris să susţină proba la istorie.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, miercuri, 4 iulie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi, că a fost introdusă o cerinţă suplimentară la eliberarea certificatelor de urbanism la Primăria Timişoara. Edilul a afirmat că se va cere „o poză de context” pentru a evita situaţiile neplăcute pe viitor, cum ar fi apariţia unor blocuri în zonele de case sau invers.
Ştiri din Timiș
Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară în această perioadă, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, coloana de mașini ajungând la 11 km.
Eveniment
Pompierii din Lugoj au intervenit de urgență, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Cotu Mic, incident în urma căruia trei persoane au fost evacuate preventiv, fără a se înregistra victime. UPDATE. Focul a izbucnit de la un corp de iluminat
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să afle mai exact câți călători folosesc transportul public și cum circulă mașinile prin oraș, cu ajutorul inteligenței artificiale. Municipalitatea a lansat o licitație pentru senzori care vor număra pasagerii din autobuze și vor monitoriza traficul rutier.
6
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional Timișoara face un pas spre energie verde și vrea să construiască un parc fotovoltaic pe aproape 10 hectare, în apropierea aerogării. Instituția a lansat licitația pentru proiectare și execuție, investiția fiind estimată la peste 50 de milioane de lei, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Luminile de sărbători scot în evidență contrastele: feeduri perfecte, cadouri scumpe, mese festive și familii reunite. Pentru mulți însă, aceste imagini amplifică un sentiment vechi — singurătatea — transformând sărbătorile într-un factor declanșator pentru tulburări depresive sau anxioase.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.