BC Timba şi-a arătat colţii în turneul amical din Ungaria. „Urşii” au câştigat ambele jocuri amicale disputate la sfârşitul săptămâni la diferenţe uriaşe de scor, coşaverajul celor două dueluri fiind 205-108!
Prim-divizionara feminină BCM Danzio Timişoara a pornit cu dreptul meciurile amicale dinaintea sezonului 2012-2013. Violetele au învins în Serbia formaţia ZKK Vrbas Medela cu 80-64 în prima partidă a dublei cu formaţia plavă.
Trei tineri din județul Timiș susțin că au fost agresaţi, sâmbătă seara, de cinci agenți de la Poliția Gătaia. Doi dintre ei au ajuns la Spitalul Județean din Timișoara, unde li s-au acordat îngrijiri medicale. Cei trei sunt hotărâţi să îi dea în judecată pe polițiștii, care, susțin ei, i-au încătuşat şi i-au bătut cu bestialitate. Reprezentanţii Poliţiei Timiş au o altă versiune şi spun că cei trei tineri sunt cercetaţi pentru ultraj.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus verificări la Poliţia Timiş după ce în ultima săptămână DGA a ridicat peste zece poliţişti pentru luare de mită. Activitatea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş va fi supusă unui audit începând de luni, ca urmare a numărului mare de fapte de corupţie sesizate la nivelul instituţiei.
Pasională, tulburătoare, în stare să sucească minţile oricui, Carmen şi-a spulberat rivala blondă şi spumoasă de la stadion, căci mii de timişoreni au ales să aplaude celebra arie Habanera în Parcul Rozelor.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
România
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța familiei, credinței și valorilor care dau sens vieții. Aflat la Făgăraș, șeful statului le-a urat românilor un Crăciun binecuvântat și i-a îndemnat să fie mai buni, mai înțelegători și mai uniți.
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2