Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) a înregistrat, în 2012, un profit de peste 9,7 milioane de lei, deşi traficul de pasageri a scăzut faţă de anul anterior. Banii au venit însă din traficul de marfă, care a înregistrat o creştere de peste 35 la sută.
O firmă aflată la început de drum beneficiază mai greu de finanţări. O soluţie pentru tinerii patroni timişoreni ar putea fi programul "Antreprenor 2.0", un proiect implementat de Fundaţia Post-Privatizare şi partenerii săi, care îşi propune să dezvolte ecosistemul antreprenorial prin crearea unei reţele de antreprenori. Un număr de 24 de startup-uri vor beneficia de sprijin financiar din partea Fundaţiei. Sugestiile de îmbunătăţire a afacerilor vor fi gratuite!
În urma unui program pus la punct de Uniunea Europeană firmele timişorene pot deveni loc de practică pentru ucenicii din alte ţări. La schimb, ucenicii români ar urma să fie trimişi la specializare în cadrul firmelor europene. Rămâne de văzut din care parte transferul de know-how va fi mai benefic.
Noua orgă neobarocă din Timişoara va răsuna din nou într-un eveniment muzical deosebit, pus la cale de prof.dr. Felician Roşca. În sala bisericii adventiste, tineri organisti din Romania si din Ungaria vor cânta muzică religioasă germană din secolele XVI-XVII, printre compozitorii aleşi numărându-se Martin Luther, Buxtehude şi Bach.
Echipa de Fotbal American Timișoara 89ers face recrutări de jucători pentru a consolida echipa de seniori. Cei interesați sunt așteptați la Baza Sportivă Textila.
Azi în Timișoara
Duminică, 2 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Irlandezii de la The Script au ajuns la Timișoara pentru concertul susținut în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei - City Celebration, iar înainte de a urca pe scena de pe bd. I.C, Brătianu au vorbit deschis despre oraș, noul album, industria muzicală și provocările aduse de inteligența artificială.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă spre Giarmata Vii și Ghiroda trebuie să știe că au intrat în vigoare, sâmbătă, noi restricții de trafic. Începând cu 1 august, circulația rutieră este închisă la trecerea de cale ferată de pe Aleea Pădurea Verde din Timișoara, iar restricțiile de pe strada Aeroport au fost prelungite până la sfârșitul lunii.
Eveniment
La 1 august 1919, primii jandarmi români au intrat în Timișoara pentru a asigura ordinea publică și instaurarea administrației românești în Banat. Evenimentul a marcat integrarea ultimei părți a Banatului în Regatul României.
Sănătate
Peste 20 de milioane de români vor deveni, începând cu 1 septembrie 2026, utilizatori direcți ai sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Ştiri din Timiș
Peste 35.000 de persoane au participat, vineri, la prima zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, care a transformat orașul într-o scenă uriașă pentru concerte, spectacole, expoziții, activități sportive și evenimente culturale desfășurate în peste 30 de locații.
2
Mapamond
Un cutremur de 4,7 magnitudine a lovit regiunea Napoli, provocând 21 de răniți, dintre care doi grav, și pagube materiale. Seismul a fost urmat de mai multe replici, iar autoritățile continuă evaluarea situației.
Ştiri din Timiș
Cu toate că a refuzat să ofere un drept la replică după descinderea ministrului Mediului la Săcălaz, conducerea Gărzii de Mediu Timiș s-a răzgândit la câteva zile după controlul efectuat la depozitul ilegal de deșeuri. Astfel, instituția vine cu o reacție publică în urma criticilor apărute în spațiul public și pe rețelele de socializare.
1