Alertă la un cunoscut centru comercial din Timișoara. Un apel anonim la 112 a anunțat că în centrul respectiv se află o bombă. Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la locul faptei pentru a evacua toate persoanele și pentru a începe căutarea dispozitivului explozibil.
Zeci de șoferițe au fost trase pe dreapta, vineri dimineața, de agenții de la circulație și „amendate” cu câte un mărțișor, cu ocazia zilei de 1 Martie. Totodată, bicicliștii au primit de la polițiști câte o vestă reflectorizantă, în cadrul Campaniei Alege Viața.
Haos general cu proprietăţile din patrimoniul Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu a declarat, vineri, că în urma procesului de inventariere a acestor obiective de patrimoniu, s-a descoperit că imobilul din centrul oraşului în care funcţionează Spitalul Militar aparţine de fapt municipalităţii. Asta, în condiţiile în care parlamentarul Horia Cristian făcea demersuri la nivelul Ministerului Apărării pentru a putea muta Clinica de Dermatologie, cu chirie, la Spitalul Militar.
Liderul grupului senatorial PPDD, Haralambie Voichițoiu, a prezentat, vineri, la Timișoara, modificările pe care partidul lui Dan Diaconescu doreşte să le facă în Constituţie. Printre cele mai importante se numără interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex sau impunerea unei limite de maximum două mandate pentru cei aleşi în funcţii publice.
Primele zile ale lunii martie sunt dedicate femeii la Iulius Mall Timişoara. Primăvara soseşte cu premii la cumpărături, fashion show şi un spectacol dedicat mămicilor, susţinut de prichindeii de la Palatul Copiilor.
Ştiri din Timiș
Un marș împotriva violenței asupra femeilor a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, la Timișoara. Participanții au cerut măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea abuzurilor. La marș a fost prezentă și viceprimarul Paula Romocean, care a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă femeile și despre felul în care sunt tratate de instituții atunci când cer ajutor.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis consideră că cineva din Primăria Timișoara și premierul interimar Ilie Bolojan ar fi complotat pentru a bloca proiectul stadionului „Dan Păltinișanu. Conform acestuia, Bolojn ar fi venit la Timișoara în luna mai pregătit să anunțe deblocarea proiectului, dar s-ar fi răzgândit după o întâlnire cu fostul primar. Fritz îi răspunde că a inventat o poveste bazată pe o „sursă secretă”, fiind „obsedat de ideea să fie un soi de ctitor unic al stadionului”.
1
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
1
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
2
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
1
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.