Corpul consular al Timișoarei s-a completat astăzi cu încă o reprezentanță, cea a Macedoniei. Consulatul Onorific al Republicii Macedonia a fost deschis oficial astăzi în prezența consulului onorific și a ambasadorului Macedoniei la București.
Timişorenii nu au palmieri pe strada Palmierilor – au în centrul oraşului -, dar au 40 de brazi pe strada Brazilor, o stradă de 150 de metri lungime reamenajată recent de primărie şi pentru prima dată asfaltată. Pe aceeaşi străduţă avem şi piste de biciclişti denivelate, care ocolesc copacii şi stâlpii... Când vom avea piste corespunzătoare pentru biciclişti? Când vom avea şi linii de cale ferată pe sub pământ, spune primarul!
Polițiștii din Timișoara au mai prins un hoț de biciclete. Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, iar bicicleta a fost înapoiată proprietarului. Cercetările continuă în acest caz.
Evitaţi zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci din Timişoara pentru că începând de luni, 17 iunie, acolo va fi închisă complet circulaţia rutieră pentru a avansa cu lucrările la viitorul pasaj subteran care va fi construit pe relaţia bulevardul Corneliu Coposu – bulevardul Vasile Pârvan şi reabilitarea Podului Michelangelo. Vă reamintim traseele alternative prezentate de oficialii Primăriei Timişoara.
Timișorenii sunt poftiți să citească în aer liber, să răsfoiască reviste nemțești și franțuzești, să asculte muzică și să-și aleagă, pentru seară, un film de artă. Bibliotecile centrelor culturale se mută peste weekend în Piața Unirii.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
2
Horoscop
În data de 29 iulie are loc Luna Plină în Vărsător. Cei doi luminarii sunt în semne zodiacale diferite, Luna călătorește în semnul Vărsător și Soarele se află la el acasă, în semnul Leu.
Utile
Miercuri, 29 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 29 iulie, puteți merge la un recital, la ateliere diverse, la film sau la expoziții.
Eveniment
Pompierii timișeni au intervenit, marți seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deponeul de deșeuri din Ghizela. Flăcările au cuprins o zonă de aproximativ 100 de metri pătrați, unde erau depozitate deșeuri metalice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi intervenții pentru transportul public. În luna august începe frezarea a aproximativ 30 de kilometri de șină de tramvai, pentru reducerea vibrațiilor și a zgomotului, iar pentru noua hală de mentenanță de la depoul STPT din Dâmbovița a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara continuă să își consolideze portofoliul de retaileri, atât prin noi inaugurări, dar și prin transformarea locațiilor existente în concepte flagship.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ședința de marți, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara pentru șase personalități care au contribuit, fiecare în domeniul său de activitate, la viața comunității. Cei șase noi Cetățeni de Onoare sunt Elisabeta Moldovan, Laila Onu, Brândușa Armanca, Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Virgil Ianțu și Vladimir Tismăneanu.