Surpriză pentru un timişorean care şi-a dus maşina veche la casat în programul Rabla. Deşi s-a achitat de toate obligaţiile legale, şi-a radiat autoturismul şi a stat două zile la rând pentru a obţine tichetul valoric mult visat, el este acum în situaţia de a nu-l putea folosi. Se pare că în situaţia sa sunt toţi cei care au primit taloane emise înainte de 18 iunie. Deocamdată, Administraţia Fondului de Mediu nu reacţionează, deşi am solicitat informaţii suplimentare.
Șase persoane, printre care patru copii, au fost răniți în urma ununi accident rutier, care a avut loc pe centura Lugojului, din cauza unui șofer începător. Unul dintre copii, în vârstă de 8 ani, a fost rănit grav și adus la Spitalul din Timișoara.
O veste tristă pentru timișorenii pasionați de carte: Humanitas închide a doua și ultima sa librărie în Timișoara. Astăzi, 19 iunie 2013, este ultima zi în care puteți trece pragul Librăriei Emil Cioran, pentru a vă lua o carte sau măcar rămas bun de la locul care a fost un reper cultural al urbei în ultimii aproape 20 de ani. Decizia vine la mai puțin de un an de când a fost închisă Librăria Humanitas Joc Secund de pe strada Lucian Blaga.
Prima autostradă deschisă circulaţiei publice în această parte a României a fost Arad – Timişoara. 32 de kilometri de drum rapid, dar care nici în acest moment nu au fost finalizaţi şi predaţi beneficiarului. Deşi admit că mai e de lucru o grămadă, cei de la Compania de Drumuri mai speră încă la respectarea termenului convenit pentru finalizarea construcţiei şi predarea autostrăzii la CNADNR: 30 iunie.

România

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.

Cinema

Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.

Ştiri din Timiș

PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.

Ştiri din Timiș

Ilie Bolojan, după acuzațiile lui Simonis privind stadionul „Dan Păltinișanu”: „Este o minciună”
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.

Eveniment

L-ați văzut? Bătrân de 90 de ani, dispărut în toiul nopții din Babșa
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.

Ştiri din Timiș

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, tot mai aproape de construcție. S-au încheiat demolările
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș respinge „Guvernul PSD condus de Luca Niculescu”: „Nicio idee despre nimic și nicio valoare personală”
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.

Ştiri din Timiș

Weekend spectaculos la Iulius Town Timișoara: demonstrații militare, teatru pentru copii și dragoni uriași
Weekendul 17–18 octombrie aduce la Iulius Town Timișoara o serie de evenimente dedicate întregii familii. Vizitatorii vor putea participa la demonstrații și activități interactive susținute de militari, vor descoperi oportunitățile unei cariere în armată, iar cei mici sunt invitați la teatru interactiv. În plus, Expoziția Monster Dragon continuă în Iulius Gardens, unde 15 dragoni giganți îi așteaptă pe curioși.