Victor Neumann, cel care a câştigat concursul pentru şefia Muzeului de Artă din Timişoara, a fost instalat luni, oficial, în funcţie, prin votul consilierilor judeţeni. Postul s-a vacantat atunci când Marcel Tolcea a pierdut funcţia în urma unei vizite a unei comisii de evaluare, care i-a dat nota 5,98.
Un număr de 26 de firme au semnat luni contractele de finanţare pentru obţinerea fondurilor europene în proiectele câştigate în cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice". Valoarea totală a contractelor a fost în jur de nouă milioane de euro.
Într-o sală arhiplină cu studenţi, dar şi cu tot felul de autorităţi dornice să participe, Universitatea de Vest Timişoara a inaugurat luni noul an universitar. Cu emoţii ale bobocilor şi discursuri mobilizatoare din partea profesorilor, noul an a început cu bine.
La fel ca în fiecare toamnă de aproape trei decenii încoace, luna octombrie vine, pentru melomani, cu un eveniment special: tradiţionalul concert simfonic din Peştera Româneşti. Muzica lui Mozart şi Ceaikovski va răsuna din nou la Româneşti, în 20 octombrie. Intrarea publicului va fi liberă.
Timişul are doi olimpici foarte valoroşi – unul la informatică şi unul la ştiinţele pământului, care, în ultima perioadă, au pus Timişoara pe harta internaţională a campionilor la învăţătură. Marius Posa – medaliat cu aur la Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului din India şi Andrei Heidelbacher – medaliat cu argint la Olimpiada de Informatică din Australia au făcut cinste României. Acum, în plenul CJ Timiş, consilierii vor să-i premieze.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că premierul interimar Ilie Bolojan ar fi fost convins, în luna mai, după o vizită la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Simonis afirmă că există persoane care ar fi asistat la discuție și care ar putea confirma cele întâmplate. Acuzațiile vin însă după ce proiectul a fost deblocat, contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat, iar în septembrie au început forajele geotehnice.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.
Capitală Culturală
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime. UPDATE. În două ore, podul a rămas fără suprastructură
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița pune la bătaie 1,5 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea și extinderea iluminatului public din localitate. Pe 17 străzi vor fi înlocuite corpurile vechi cu LED-uri cu dimming, iar pe alte două străzi vor fi montați inclusiv stâlpi noi, alimentați autonom cu energie solară.
1
Eveniment
Cei trei bărbați implicați în furtul a aproape două milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara au fost condamnați definitiv la închisoare. Curtea de Apel Timișoara a decis, în 15 octombrie, ca doi dintre ei să execute câte șapte ani de detenție, iar al treilea șase ani și șase luni, în dosarul celor 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din județul Timiș, furați în mai 2025.
1