Membrul trupei Șuie Paparude, Mihai Câmpineanu, care a suferit un atac de cord, sâmbătă noaptea, se află în continuare în comă de gradul 3. Acesta a fost transportat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara, unde medicii îi vor face o serie de analize.
Peste 30 de persoane suspectate ca au vândut mașini, închiriate din străinătate cu acte false, în România au fost audiate la DIICOT. Procurorii au realizat percheziții la locuințele acestora din Timiș, București, Hunedoara, Prahova, Satu Mare și Ilfov.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, luni, că subvenţia pe care Primăria Timişoara o acordă pentru energia termică va fi mărită, deoarece toate preţurile materiilor prime folosite de Colterm în procesul de producţie au crescut în ultimii ani. Acesta susţine că mărirea subvenţiei nu înseamnă, neapărat, creşterea preţului de producţie a gigacaloriei, însă va însemna că societatea de termoficare nu va da faliment, iar timişorenii nu vor resimţi aceste efecte din buzunarul lor.
Seria târgurilor de oferte universitare lansate de instituţiile de învăţământ superior din străinătate continuă cu un nouă manifestare de genj, RIUF, ediţia a şaptea. De acestă dată diferenţa faţă de alte evenimente similare este făcută de faptul că la acţiune este prezentă şi Universitatea de Vest Timişoara, care va avea un stand de promovare, iar cei interesaţi vor putea face un tur facultăţilor componente ale UVT.
Veste bună pentru viticultorii români. Producția de vin din acest an a crescut cu aproape 20 de procente față de anul trecut. Condițiile meteorologice favorabile au dus la o creștere în producția viticolă din întreaga Europă.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.
România
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.
2
Cinema
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.
Sănătate
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.
Capitală Culturală
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.
Ştiri din Timiș
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.
3