Căldură mare în Banat. Ziua de vineri s-a
dovedit a fi de foc şi pentru angajaţii
Ambulanţei Timiş, timp de mai multe ore, liniile
telefonice ale dispeceratului fiind blocate datorită
numărului mare de apeluri primite.
Note bune la tezele cu subiect unic. Dacă la cele la
limba şi literatura română rezultatele nu
au fost cele aşteptate, la matematică se vede o
îmbunătăţire. La clasa a VIII-a, peste
90% dintre elevi au luat note mai mari de 5.
Hip-hop-erul timişorean Fratziman se
pregăteşte de lansarea noului său album,
încadrat în categoria hip-hop cu tentă
intelectuală.
Clubul Rotary Timişoara, alături de Cluburile
Rotary Cetate şi Ripensis marchează, astăzi,
80 de ani de la înfiinţarea mişcării
rotariene la Timişoara şi în România.
Evenimentul a debutat vineri dimineaţa, în
Parcul Civic, unde membrii organizaţiei au plantat un
Copac Aniversar Rotary, simbolul rădăcinilor pe
care clubul le are în comunitate.
Timişoara. Joi seara, sute de tineri s-au
înghesuit în clubul Heaven să îl
vadă pe celebrul cântăreţ Puya, sosit
la Timişoara să îşi lanseze ultimul
album, “Românisme”.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.
Capitală Culturală
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime. UPDATE. În două ore, podul a rămas fără suprastructură
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Dumbrăvița pune la bătaie 1,5 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea și extinderea iluminatului public din localitate. Pe 17 străzi vor fi înlocuite corpurile vechi cu LED-uri cu dimming, iar pe alte două străzi vor fi montați inclusiv stâlpi noi, alimentați autonom cu energie solară.
1
Eveniment
Cei trei bărbați implicați în furtul a aproape două milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara au fost condamnați definitiv la închisoare. Curtea de Apel Timișoara a decis, în 15 octombrie, ca doi dintre ei să execute câte șapte ani de detenție, iar al treilea șase ani și șase luni, în dosarul celor 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din județul Timiș, furați în mai 2025.
1
Ştiri din Timiș
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de programe sociale și educaționale, finanțate cu 15,8 milioane de lei din fonduri europene. Proiectul Primăriei Timișoara include after-school cu masă caldă, consiliere, sprijin pentru persoanele vulnerabile și un nou Club al Pensionarilor.