Dacă în urmă cu o săptămână fosta conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş a cerut să fie repusă în funcţie printr-o sentinţă judecătorească, acum aceasta spune că nu îşi mai doreşte să revină la cârma instituţiei. În plus, Sandu Golcea, împreună cu colegii săi, a început să se consulte cu avocaţii pentru a vedea cum şi ce măsuri va lua în ceea ce priveşte a doua suspendare a fostei conduceri.
Meciul FC Timişoara-Astra Ploieşti, din etapa a 6-a, se va juca în cele din urmă pe stadionul Gloria din Buzău, deşi iniţial era programat pe Giuleşti, ca urmare a unor neînţelegeri între oficialii timişoreni şi cei ai Rapidului, a declarat patronul bănăţenilor Marian Iancu.
Scene demne de un circuit de curse, duminică noapte, în faţa Secţiei 5 Poliţie, din Timişoara. Mai mulţi motociclişti s-au dat în spectacol luându-se la întrecere şi încălcând toate regulile de circulaţie, pe Calea Aradului. Toate acestea sub nasul poliţiştilor care îşi vedeau liniştiţi de treabă... în secţie. 
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să trimită cinci tineri și doi reprezentanți ai municipalității la YouConf26, o conferință internațională despre sănătate mintală și implicare civică, organizată în Franța și Germania. Costurile ar urma să fie suportate din bugetul local
Ştiri din Timiș
Două echipe de studenți ai Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au ocupat primele două locuri la ediția de toamnă a hackathonului internațional BR41N.io, organizat de compania g.tec în cadrul conferinței IEEE SMC 2026. Studenții au concurat în secțiunea BCI Gaming Projects, alături de echipe de la universități din Europa și Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Persoanele care contestă certificatul de încadrare în grad de handicap trebuie să respecte noi reguli privind depunerea și transmiterea contestațiilor, după publicarea în Monitorul Oficial a noului regulament de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. DGASPC Timiș a transmis precizări privind documentele necesare și persoanele care pot depune o contestație.
Ştiri din Timiș
Peste 4.000 de amenzi, în valoare de 805.000 de lei, au fost date de Poliția Locală Timișoara de la începutul anului. Cele mai multe sancțiuni au vizat scandalurile, consumul de alcool în spații publice și tulburarea liniștii.
România
Energia electrică s-ar putea scumpi cu aproximativ 22% în toamna lui 2026, potrivit unei estimări a Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Ştiri din Timiș
Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea clienților, un gest practic, administrativ; aleg să o primească pe e-mail sau SMS, în locul variantei pe hârtie.
Ştiri din Timiș
Odată cu venirea toamnei, petrecem mai mult timp în casă. Serile sunt mai lungi, vremea te îndeamnă să stai la căldură, iar după o zi aglomerată nu ai întotdeauna chef de un film sau de o carte citită în fața unui ecran. În schimb, ceva bun de ascultat poate transforma momentele obișnuite într-o experiență mai plăcută, fie că gătești, faci ordine sau te relaxezi pe canapea cu o cană de ceai.
Ştiri din Timiș
Anul universitar a început, iar Iulius Town a pregătit cele mai cool Welcome Pack-uri, dar și o serie de reduceri speciale, pe baza carnetului de student sau a legitimației de cămin.