După ce a anunţat, luna trecută, obţinerea, în data de 15 octombrie, a autorizaţiei de mediu pentru funcţionarea fabricii de anvelope de la Timişoara, societatea Continental Automotive Products va trece din nou prin procedura de autorizare. De această dată va fi vorba de o audiere publică referitoare la obţinerea acordului de mediu în vederea extinderii unităţii deja existente.
Este prima femeie dirijor care a obţinut doctoratul în dirijat la Eastman School of Music, în Statele Unite, a câştigat o mulţime de premii la concursuri de dirijat şi a condus spre succes artistic numeroase orchestre. Emily Freeman Brown vine în premieră pe scena Sălii Capitol din Timişoara, pentru un concert simfonic extraordinar.
După ce au şi-au construit rapid o bază de fani în Timişoara, au susţinut concerte în Ungaria şi în Macedonia şi şi-au mai programat câteva în mai mulţe ţări din Europa, băieţii din formaţia Popa Şapcă au decis că au nevoie de un upgrade, aşa că au pornit în căutare de noi membri.
Fundaţia culturală Jazz Banat pregăteşte a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz, care va avea loc în perioada 27-29 noiembrie, la Timişoara. În ciuda crizei financiare, organizatorii au invitaţi unul şi unul, care îi vor încânta cu siguranţă pe melomanii timişoreni.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2