tion.ro Web analytics

Descoperirile arheologice făcute în cadrul şantierului-şcoală Unip – „Dealu Cetăţuica” vor fi prezentate publicului în premieră, în expoziția „Dacii din Câmpia Bănăţeană”. Evenimentul are loc în cadrul simpozionului asociației ArheoVest din Timișoara.
Preşedintele Traian Băsescu, a declarat, joi, că va promulga Bugetul Asigurărilor Sociale imediat ce acesta ajunge la Cotroceni. Dar, în ceea ce priveşte Bugetul Naţional, şeful statului spune că îl va consulta până în 29 decembrie. Băsescu a vorbit şi despre acciza pe benzină şi spune că „este cel mai înalt nivel de corupţie şi imoralitate văzut la un premier”.
Timișorenii vor putea asculta sunetele Crăciunului încă din 20 decembrie. „Sounds of Christmas” este proiectul pe care îl vor prezenta Teo Milea şi Amalia Gaiţă la Târgul de Crăciun. Cei doi vor concerta în Piaţa Victoriei din Timişoara în data de 20 decembrie. În zilele de 15 şi 19 decembrie, în centrul oraşului vor cânta Peregrinii.
Voluntarii care luptă împotriva cancerului la sân s-au strâns, miercuri seară, în Piaţa Victoriei din Timişoara, pentru a aprinde luminile bradului de Crăciun al Campaniei Help25. Echipa de voluntari ai Asociaţiei OncoHelp, care a iniţiat Campania Help25, a aprins luminiţele unui pom împodobit cu panglici roz.

Ştiri din Timiș

Ploșnițe semnalate într-un tramvai din Timișoara. Ce spune STPT
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a dispus verificări și măsuri suplimentare de igienizare după ce un călător a semnalat prezența unei ploșnițe strivite în tramvaiul 1, atrăgând atenția asupra riscului de răspândire a insectelor în rândul pasagerilor.

Ştiri din Timiș

Plan de weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive
Weekend-ul acesta în Atrium va avea loc Târgul Edu Fest, unde sunt prezentate ofertele educaționale ale celor mai importante instituții de învățământ privat, iar la Atelierele de Creație și Teatrul Interactiv, creativitatea prinde forme și culori.

Ştiri din Timiș

Concursuri în 16 domenii pentru viitorii studenți. A fost lansat programul „UVT pentru elevi”
Universitatea de Vest din Timișoara anunță o nouă ediție a programului „UVT pentru elevi”, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în alegerea și pregătirea traseului academic. Programul reunește activități variate pentru mediul preuniversitar, de la sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat la concursuri tematice, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.

Ştiri din Timiș

FOTO. Polițiștii timișeni au oferit flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor în prima zi de primăvară
Polițiștii din Timiș au avut astăzi o misiune diferită față de cele obișnuite, una dedicată începutului primăverii. Aceștia le-au oferit doamenilor și domnișoarelor întâlnite în trafic sau aflate la plimbare în centrul Timișoarei flori și mărțișoare.

România

Emisiune de mărci poștale dedicată lui Brâncuşi pe baza unor desene realizate de artistul orădean Mircea Cantor
Emisiunea realizată de Romfilatelia şi Poşta Română marchează 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Sănătate

Direcția de Sănătate Publică Timiș: „Părinții sunt îndemnați să respecte calendarul național de vaccinare”
Direcția de Sănătate Publică Timiș face apel la părinți să își protejeze copiii prin vaccinare și să se adreseze medicului de familie pentru informații corecte despre schema națională de imunizare, precum și pentru recuperarea eventualelor doze omise.

România

Luna Martie în tradiția românească: Mărțișorul, echinocțiul și începutul anului agrar
Luna martie, cunoscută în tradiția populară și sub numele de Mărțișor, deschide anul agrar și marchează trecerea simbolică de la iarnă la primăvară. Încărcată de semnificații calendaristice, astronomice și mitologice, martie concentrează unele dintre cele mai vechi și mai bogate tradiții ale culturii românești.

Ştiri din Timiș

Duminica Ortodoxiei. Semnificația primei duminici din Postul Mare
Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică din Postul Mare și are o semnificație profundă în spiritualitatea creștin-ortodoxă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici