Timişenii au câştigat mai mulţi bani. Datele făcute publice, luni, de Direcţia Regională de Statistică Timiş arată că în judeţ se câştigă tot mai bine. Astfel, valoarea câştigului salarial mediu brut a fost în luna martie, ultima analizată, de 2.050 de lei, faţă de 1.944 în februarie şi 1.975 în ianuarie.
Studentii din Timisoara vor organiza un protest, luni, de la ora 12, în faţa Prefecturii Timiş, nemulţumiţi de refuzul ministrului Daniel Funeriu de a semna un protocol în care sunt stipulate revendicările reprezentanţilor studenţilor cu privire la tabere, burse şi credite pentru studenti. Ei se alătură astfel colegilor de la Bucureşti, care se află deja în cea de-a doua săptămână de proteste.
Zece dintre cei mai pricepuţi barmani din zona de vest a ţării au participat duminică după-amiaza la „West Flair Champions”, o competiţie care le-a testat talentul, îndemânarea şi cunoştinţele despre cocktailuri.
Zeci de fete frumoase din judeţ s-au prezentat în acest sfârşit de săptămână la Iulius Mall, pentru a participa la preselecţia pentru concursul de frumuseţe Miss Universe. Concurentele au avut parte de coafură şi machiaj profesionist, iar cele mai talentate dintre ele vor putea participa la semifinala competiţiei, care va avea loc în perioada 25 – 27 iunie la Bucureşti.
Pilotul timișean a obţinut două noi succese. Ionel Pascotă, membru al Pascotă Racing, a reuşit două noi rezultate excelente în campionatul naţional de motociclism.
Capitală Culturală
„Ce se întâmplă atunci când rigoarea muzicii clasice întâlnește libertatea jazzului? Se naște un dialog plin de eleganță, ritm și spontaneitate”. Este definiția pe care patru excepționali muzicieni timișoreni o propun recitalului cameral de jazz pe care îl vor susține chiar în această seară, în Sinagoga din Cetate.
Ştiri din Timiș
Timișoara intră, de joi, în atmosfera unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice din România. Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara începe pe 17 septembrie și aduce, timp de patru zile, filme premiate la Cannes, Locarno și TIFF, avanpremiere românești, întâlniri cu actori și regizori, masterclass-uri, expoziții, ateliere pentru copii și un cineconcert.
Ştiri sportive
Bucureștiul va găzdui finala Europa League din 2028. UEFA a desemnat Arena Națională pentru ultimul act al competiției, la 16 ani după ce stadionul a mai primit o finală europeană, cea din 2012.
Eveniment
Luni, pe DN 6, polițiștii rutieri din Timiș au dat peste 160 de amenzi și au lăsat nouă șoferi fără permis. În doar patru ore, oamenii legii au verificat participanții la trafic și au descoperit inclusiv două infracțiuni.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o strategie pentru păstrarea și promovarea diversității culturale în următorii cinci ani. Proiectul va fi dezbătut public pe 23 septembrie, înainte de a ajunge în Consiliul Local.
1
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, locul de întâlnire dintre artă, tehnologie și inteligența artificială. Unul dintre cei mai importanți artiști media și cercetători ai momentului, japonezul Yoichi Ochiai, vine în oraș pentru un eveniment internațional în cadrul căruia publicul va putea descoperi o nouă formă de expresie artistică, aflată la granița dintre tehnologie și percepția umană.
Eveniment
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs marți dimineață, pe strada Republicii din Sânnicolau Mare. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. UPDATE. Vinovat a fost un vârstnic de 82 de ani
Mapamond
Hollywoodul a fost, luni seară, scena uneia dintre cele mai importante gale din industria televiziunii. Premiile Emmy 2026 și-au desemnat câștigătorii, într-o ceremonie găzduită de Mariska Hargitay, cunoscută publicului din serialul „Law & Order: SVU”.