Toate casieriile Enel Energie din judeţul Timiş vor fi închise luni, 24 mai, cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor. De marţi însă, toate casieriile vor funcţiona conform programului obişnuit de lucru. Cu toate acestea, clienţii Enel pot achita factura la energie şi luni, prin modalităţi alternative de plată.
Una rece, alta caldă. Edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a anunţat miercuri că municipalitatea va renunţa la taxa de habitat pe care vroia să o instituie de anul viitor pentru reabilitarea faţadelor clădirilor monumente istorice din oraş, dacă aleşii locali ar fi aprobat o astfel de propunere.
Pentru ultima oară în faţa publicului propriu. Baschetbaliştii antrenaţi de Dragan Petricevic vor susţine astăzi, de la ora 18, în sala Constantin Jude, ultima întâlnire oficială cu proprii suporteri.
Medicul Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, a primit anul acesta premiul pentru inovaţie medicală în cadrul Galei Medica 2010, care a avut loc luni, la Bucureşti.
Reprezentanţii Colterm încă nu ştiau, miercuri la orele prânzului, dacă se va reduce debitul de gaz, iar timişorenii vor primi apă caldă după program, din cauza datoriilor mari către furnizor. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, spune că primăria nu poate gestiona un serviciu în care la fiecare gigacalorie sunt pierderi şi că este normal ca în aceste condiţii societatea Colterm să intre în insolvabilitate.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că va demisiona din funcția de președinte pe 27 septembrie și intenționează să candideze pentru funcția de premier la alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie.
Mapamond
Cei trei prim-miniștri ai țărilor spun că „epoca Westminsterului se apropie de sfârșit”, sugerând că puterea guvernului central britanic ar trebui redusă în favoarea națiunilor componente.
Lugoj
Iubitorii cinematografiei românești sunt invitați, în perioada 17–20 septembrie, la Casa Bredicenilor din Lugoj, unde va avea loc o serie de patru seri dedicate filmului, culturii și dialogului dintre artă și public. Festivalul de Film „Banatul Montan” ajunge la ediția cu numărul zece.
Ştiri din Timiș
Banatul își sărbătorește marți, 15 septembrie, ocrotitorul spiritual. În această zi este prăznuit Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, fost mitropolit al Timișoarei și unul dintre cei mai importanți sfinți legați de istoria și spiritualitatea Banatului.
Mapamond
Apar noi informații în ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere. Potrivit unor surse din cadrul forțelor de ordine citate de presa americană, vedeta din „Heroes” și „Nashville” ar fi murit după ce a luat o singură pastilă de oxicodonă care conținea fentanil. Autoritățile încearcă acum să identifice persoana care i-ar fi furnizat medicamentul și să stabilească de unde provenea pastila.
Ştiri din Timiș
În weekend, la Pădurea Verde, are loc o nouă ediție a Festivalului vânătorilor și pescarilor timișeni.
Utile
Marți, 15 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Ai observat vreodată că, fără să îți dai seama, îți ridici umerii spre urechi? Sau că, după câteva ore petrecute la birou, simți că gâtul, umerii și spatele sunt „ca de piatră”? Poate că nu ai făcut niciun efort fizic deosebit, nu ai ridicat greutăți și nici nu ai avut o accidentare. Și totuși, corpul pare că nu mai știe cum să se relaxeze.