Social media a produs, în ultimii ani, o bibliotecă de cărți interesante în toată lumea conectată la internet. Între ele există și o antologie publicată la Timișoara de Editura Brumar, cu statusuri „haioase, ironice, jucăuşe, îndârjite, nostalgice" ale scriitorilor, postate pe Facebook.
Ucigaşe, dar şi iubitoare de bărbaţi, Nimfomane şi sadice, Lara Croft, Catwoman et comp: Amazoanele. O poveste de Adriana Babeţi și o lansare de poveste, la Timișoara.
Deputaţii din Timiş au votat, marţi, aproape în unanimitate un amendament prin care primesc imunitate în faţa anchetelor anticorupţie. Doar un singur deputat de Timiş a votat împotrivă, în timp ce alţi trei deputaţi au lipsit din sală în momentul votului.
Noi reglementări în privinţa remuneraţiei directorilor societăţilor comerciale din subordinea Consiliului Local Timişoara, după ce primarul Nicolae Robu a ameninţat recent cu tăieri de salarii. Şefii vor avea o componentă fixă, în jurul sumei de 1.000 de euro pe lună, din spusele lui Robu, şi una variabilă, în funcţie de performanţe.
Legea minelor, denumită chiar şi de unii senatori Legea „Roşia Montană", care prevedea, printre altele, posibilitatea exproprierii imobilelor pentru realizarea proiectelor miniere de interes public deosebit, nu a întrunit numărul de voturi necesar, în şedinţa de plen de marţi a Camerei Deputaţilor. Votul din plen s-a reflectat şi asupra deputaţilor de Timiş, care nu au reuşit să ajungă la un consens, nici măcar în cadrul grupului majoritar - USL.
Azi în Timișoara
Miercuri, 7 octombrie, puteți merge la un spectacol de dans contemporan, la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Mapamond
De mai bine de două săptămâni, Franța este scena unor proteste de amploare. Marți, manifestațiile au ajuns la un maxim considerat istoric. Elevi, profesori și părinți au ieșit în stradă în mai multe orașe, în timp ce sute de licee au fost blocate. În unele localități protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene.
2
Capitală Culturală
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției
Cinema
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
2
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.