Reprezentanţii Aquatim anunţă demararea proiectelor de realizare a unor noi staţii de tratare a apei potabile, finanţate din fonduri europene, în judeţul Timiş. De noile staţii vor beneficia, peste aproximativ un an, locuitorii din Sânnicolau Mare, Gătaia și Recaș. Lucrările se ridică la circa 14 milioane de lei.
Victoria celor de la ACS Poli Timişoara în prima etapă a campionatului, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti, va fi destul de greu de obţinut din nou, în returul programat vineri seara. Totuşi, Aurel Şunda, antrenorul bănăţenilor, speră într-un rezultat bun.
Elevii din Timişoara au participat la un concurs de colinde, în aşteptarea lui Moş Crăciun. Multe cântece de sezon (încununate cu speranţele copiilor la multe cadouri) s-au auzit la Timişoara, la concursul colindătorilor.
Cel mai tânăr teatru independent din Timișoara, Electric Theatre, invită publicul la prima sa producție: premiera spectacolului „Romania free country", cu un scenariu scris și regizat de Mihaela Lichiardool.
Romanian Job în localitatea timișeană Iecea Mare. Șase tineri au fost reținuți după ce au furat, nu aur, ci porci de la una dintre fermele Smithfield amplasate în zonă. În total, 120 de capete.
Azi în Timișoara
Miercuri, 7 octombrie, puteți merge la un spectacol de dans contemporan, la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Mapamond
De mai bine de două săptămâni, Franța este scena unor proteste de amploare. Marți, manifestațiile au ajuns la un maxim considerat istoric. Elevi, profesori și părinți au ieșit în stradă în mai multe orașe, în timp ce sute de licee au fost blocate. În unele localități protestele au degenerat în confruntări cu forțele de ordine. La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene.
2
Capitală Culturală
„Donum. Casă pentru visători”: este numele expoziției cu care cuplul de artiști Renée Renard și Ciprian Chirileanu revine în Galeria Pygmalion a Casei Artelor din Timișoara . O poveste sensibilă despre locuire, prin lentila memoriei afective, ca o „formă de generozitate”, cum o numește chiar curatoarea expoziției
Cinema
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara între 12 și 18 octombrie, cu cea de-a patra ediție. Tema din acest an este „Istorie, memorie și alte nimicuri”, iar programul cuprinde filme balcanice și românești, spectacole, lansări de carte, întâlniri cu cineaști, muzică și evenimente gastronomice.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara este pregătită să preia Spitalul CFR și să îl integreze în Spitalul Municipal, după ce Ministerul Transporturilor a decis transferul unității către municipalitate. Urmează votul în CLT și hotărârea de guvern.
Ştiri din Timiș
Primul pas pentru deschiderea șantierului la Podul Solventul a fost făcut: Primăria Timișoara a predat amplasamentul, iar constructorul a început amenajarea punctului de lucru. Primele intervenții, inclusiv relocarea utilităților și pregătirea fundațiilor, sunt programate în această lună.
2
Mapamond
Cercetătorul belgian Francis Halzen a primit Premiul Nobel pentru Fizică 2026 pentru contribuția decisivă la construirea Observatorului de Neutrini IceCube și la descoperirea neutrinilor de înaltă energie proveniți din spațiul cosmic.