Îl cheamă Mihai Stoichescu şi, la numai 23 de ani, are un palmares absolut impresionant. S-a spus despre el că nu are rival în ţară la motocros, după ce a câştigat patru titluri naţionale, însă lipsa banilor l-a privat pe tânărul din judeţul Timiş de o participare în Campionatul Mondial sau alte competiţii importante din Europa.
Aleşii locali vor discuta, marţi, mai multe proiecte de hotărâre care vor avea un impact serios asupra Timişoarei în anii următori. Printre cele mai importate proiecte aflate pe agenda consilierilor municipali se află cel referitor la realizarea a trei parcări subterane în zona centrală a oraşului, deschiderea, în vară, a Parcului Copiilor, construirea unei clădiri la Grădina Zoologică sau demolarea clădirilor aflate în paragină.
Procesul „Crimei de la Medicină” nu a ajuns la capăt. Autorii, Carmen Bejan şi Sergiu Florea, vor face recurs, după ce au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare. Familia bărbatului tranşat la Timişoara speră ca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată schimba încadrarea juridică din omor, în omor calificat.