Pregătiţi-vă de Valentine’s Day-ul autohton. Dragostea revine din nou în prim plan joi seara, când vor fi organizate o mulţime de petreceri tematice şi concerte de Dragobete în cluburile din Timişoara.
Aproximativ 30 de persoane de etnie romă s-au strâns, luni, în faţa statuii lui Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, pentru a aniversa 155 de ani de la dezrobirea romilor. Cei prezenţi s-au declarat nemulţumiţi că sunt încă excluşi şi marginalizaţi social.
Pe o serie de străzi din Timişoara, dar şi în mai multe localităţi rurale din Timiş, vor avea loc în cursul acestei săptămâni întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Că se organizează ori nu razii la nivelul Timişului, numărul şoferilor care rămân fără permis la sfârşit de săptămână rămâne de ordinul zecilor. După weekend-ul care a trecut, 33 de persoane vor exersa mersul pe jos.
22 de proiecte, în valoare totală de 5,6 milioane de euro, au redus considerabil distanţa dintre Timiş şi Serbia în ultimele luni. Este vorba de colaborarea între specialişti români şi sârbi din domenii precum sănătate, protecţia mediului, învăţământ, sport, cultură, tineret, tehnologie, IMM, comerţ şi turism, demarată între mai multe instituţii din judeţul Timiş şi cinci districte din Serbia.