Caravana „Miss Universe poţi fi chiar tu!” va poposi la Iulius Mall Timișoara la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 19 şi 20 martie. Bănăţencele frumoase şi inteligente sunt aşteptate între orele 12.00 şi 18.00 pentru a intra în cursa frumuseţii. Peste 120 de concurente din zona Banatului s-au înscris până acum la concurs.

Rugbiştii timişoreni şi-au încheiat seria meciurilor amicale dinaintea sezonului intern ce începe în 27 martie. Cu 10 zile înainte de primul meci oficial, RCM Universitatea s-a retras la Valea lui Liman, departe de ochii indiscreţi, pentru a pune la punct ultimele detalii.

Studenții vor afla cum au fost puse pe picioare câteva dintre afacerile din Timișoara care au ajuns să reprezinte Banatul în țară, dar și peste hotare. Tinerii care doresc să afle mai multe despre cum pot începe o carieră antreprenorială pot participa, vineri, la conferinţa „Lecţii de succes” din cadrul proiectului „Economia de la A la Noi”.

Două zile de seminarii şi prelegeri depre conservarea energiei şi reducerea consumului acesteia, reprezintă a şaptea ediţie a forumului naţional „IBM Academic Days for Universities in Romania“, care are loc joi şi vineri la Timişoara, la Biblioteca Central Universitară „E. Tudoran“.

Tinerii care studiază la facultăţile timişorene au la dispoziţie peste o sută de locuri de muncă la cea de-a XVIII-a ediţie a JobShop, puse la dispoziţie de 34 de firme. Evenimentul organizat de BEST (Board of European Students of Technology) va avea loc în perioada 25-31 martie în holul Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.