Câţiva dintre componenţii echipei Poli Timişoara, în frunte cu antrenorul Dusan Uhrin, au fost, marţi după masă, eroii elevilor Colegiului Tehnic „Emanoil Ungureanu” din Timişoara. 

Bănăţeni de toate vârstele, de la copii la oameni în toată firea, mireni, dar şi călugări şi măicuţe de la mănăstirile din vestul ţării s-au adunat marţi după-amiaza în comuna timişeană Giroc pentru a participa la cea de-a IV-a ediţie a unui eveniment special - Festivalul de toacă. Miercuri se bate toaca la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Fotbaliştii de la Poli Timişoara vor avea ocazia să sărbătorească Paştele alături de spectatori. Sâmbătă, de la ora 17.00, elevii lui Dusan Uhrin Jr. se vor bate cu echipa celui care a condus destinele formaţiei bănăţene în sezonul trecut, Ioan Ovidiu Sabău. FCM Târgu Mureş vine pe Stadionul „Dan Păltinişanu” pentru partida din etapa a 28-a a Ligii I.

Sezonul încheiat pentru Leii din Banat cu trei victorii consecutive nu schimbă imaginea eşecului. Meciul de la începutul acestei săptămâni, de la Miercurea Ciuc, a pus capăt sezonului 2010-2011 pentru Baschet Club Timişoara, un sezon pe care alb-violeţii vor să îl dea uitării cât mai repede din cauza clasării pe locurile 9-12.

Angajari TION

Angajam operatori curatenie (femei ), pentru  cladiri de birouri Timisoara (centru )

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA -lider pe piata in producerea vatelinei angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1