Acuzat de conflict de interese, Ioan Botis a demisionat la mai putin de 48 de ore de la izbucnirea scandalului. Ministrul muncii a recunoscut ca sotia sa este angajata unui ONG care beneficiaza de fonduri europene.

Zeci de poliţişti, inspectori de la Garda Financiară, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au descins miercuri dimineaţă la depozitele angro de pe strada Polonă din Timişoara.

Inspectorii Direcţiei de Finanţe Timiş au continuat controalele efectuate în economia judeţului şi după primele trei luni ale anului au suplimentat bugetul general consolidat al statului cu sume suplimentare în valoare de 117,968 milioane de lei. Din aceste sume, 44 miloane de lei reprezintă obligaţii principale, 31 milioane lei dobânzi şi penalizări.

Peste 7000 de maşini au fost deja retrase din circulaţie în acest an, pe baza solicitărilor de radiere făcute de proprietarii lor. Valul de cereri a crescut în ultima perioadă, odată cu demararea Programului Rabla 2011 şi în Timiş, dând serios de lucru celor de la Înmatriculări, care trebuie să rezolve câte 25-30 de solicitări pe zi.

Angajari TION

Angajam operatori curatenie (femei ), pentru  cladiri de birouri Timisoara (centru )

Angajari TION

SC IMP ROMANIA IND.CO SA -lider pe piata in producerea vatelinei angajează:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1