Timișoara, europeană și în domeniul educației adulților. Reprezentanți a nouă instituții, din șase țări europene, vin la Timișoara pentru a dezvolta practici inovatoare în crearea de materiale audio şi video pentru învățarea limbilor străine.

Aproximativ 100 de copii şi 50 de adulţi au participat, în a doua zi de Paşti, luni, la un inedit concurs de ciocnit ouă roşii în oraşul Sânnicolau Mare din judeţul Timiş. Evenimentul, ajuns deja la cea de-a treia ediţie, a fost precedat de un spectacol artistic şi numeroase jocuri interactive.

La ediţia cu numărul XX a ajuns în acest an manifestarea intitulată „Paştele orfanilor”, eveniment prin intermediul căruia, în Lunea Paştilor, copiii defavorizaţi din centrele de plasament din Timisoara şi restul judeţului Timis sunt invitaţi să trăiască pe deplin bucuria Praznicului Învierii Domnului.

După ce au aflat de pe www.tion.ro despre incidentul petrecut la Ruga de la Utvin, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş au trimis o echipă la faţa locului pentru a vedea dacă şi cum funcţionează caruselul care a rănit-o pe tânăra de 17 ani.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

VIDEO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale. 2