tion.ro Web analytics

Desi au trecut aproape trei ani de la debutul crizei economice mondiale cauzata de fraudele financiare de pe Wall-Street, nici unul dintre dintre directorii de banci vinovati de aceasta situatie nu se afla in puscarie. De ce sunt acesti oameni inca liberi, dupa toate pagubele cauzate intregii omeniri de lacomia lor?

 

Vineri, în Săptămâna Luminată, ortodoxia sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută într-o pădure din apropierea Constantinopolului unde, conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare.

 

Sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Railly Cafe va avea loc un eveniment botezat „1 mai muncitoresc – defilarea gagicilor”, în cadrul căruia nouă reprezentante ale sexului frumos vor fi protagonistele unei prezentări de modă concentrată pe ţinute de muncă la Timişoara.

Studenții din Timişoara se pregătesc de festival. A XX-a ediție a StudentFest va debuta luni, 2 mai, și se va desfășura până în 8 mai. Nouă secțiuni vor găzdui artiști consacrați sau în devenire. Aproximativ 15.000 de euro reprezintă fondurile de organizare a festivalului în acest an, mai puţin decât suma alocată pentru secțiunea de muzică în 2007.

Nerespectarea legii cu privie la protejarea mediului a adus bani în vistieria autorităților locale. Din 23 martie până în 24 aprilie, polițiștii locali au controlat 59 de firme din Timișoara pentru a vedea cum sunt repectate prevederile privind protecția mediului. 17 dintre acestea au fost amendate. Valoarea totală a amenzilor ajunge la 24 500 de lei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 februarie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.

Eveniment

Accident cu trei morți, printre care și copii, aproape de Caransebeș. Traficul este blocat
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Este gata clădirea Centrului de Arși Grav de la Timișoara. Mai trebuie cumpărate echipamentele
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere. 3

Sănătate

VIDEO. Când este recomandată operația pentru glanda tiroidă, cea mai des întâlnită intervenție în chirurgia endocrină
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.

Sănătate

Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici