În perioada 15 -–17 iulie 2011 la Timişoara, în Piaţa Unirii, se va derula cea de-a 3-a ediţie a Caravanei TIFF, eveniment al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) din Bucureşti, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din Cluj-Napoca.
Dintre toate echipele judeţului Timiş una singură are deja certitudinea că va participa în cupele europene. Voleibalistele de la CSM Lugoj aşteaptă cu înfrigurare prima participare din istorie într-o competiţie internaţională: Liga Balcanică.
Primarul democrat-liberal din comuna timișeană Giarmata, Ioan Delvai, vrea să demareze procedura de construcţie a unui parc de panouri fotovoltaice, dar 7 consilierii locali din 13 se opun. În timp ce primarul spune că aceste panouri ar aduce mii de lei în plus la bugetul local, aleșii locali susțin că se opun votării proiectului pentru că nu cunosc investitorii care vor face acest parc fotovoltaic.
Circa 6 milioane de euro. Atât va costa închiderea gropii de gunoi de la Parţa-Şag, majoritatea banilor urmând să fie acordaţi de Uniunea Europeană. Un consilier judeţean crede că după închiderea fostei gropi de gunoi a municipiului Timişoara pe acel amplasament s-ar putea ridica un parc de panouri solare.

Eveniment

Prins la Săcălaz cu jumătate de kilogram de droguri în mașină. Un bărbat a fost arestat
Jumătate de kilogram de droguri de mare risc, un cântar de precizie și mai multe pungi autosigilante. Asta au găsit polițiștii în mașina unui bărbat de 30 de ani, prins în flagrant la Săcălaz.

Ştiri din Timiș

Noi vești pentru urbanismul din Timișoara. Cine nu mai trebuie să își refacă documentațiile de la zero
După anularea PUG-ului Timișoarei, primăria clarifică situația documentațiilor de urbanism aflate în lucru. Procedurile de autorizare începute înainte de 28 octombrie 2026 pot continua în baza certificatelor de urbanism deja emise, fără ca beneficiarii să solicite documente noi.

Ştiri din Timiș

O nouă campanie de „înverzire” a Timișoarei. Mii de copaci și zeci de mii de arbuști și plante
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.

România

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză hirotonit
Duminică, Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot, devenind primul cetățean de origine chineză care primește această slujire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. 2

Ştiri din Timiș

INTERVIU. Salome Zurabișvili, despre criza politică din Georgia: democrația și candidatura pentru aderare la UE, „doar pe hârtie”
Al cincilea președinte al Georgiei, prima femeie aleasă în această funcție, Salome Zurabișvili, aflată la Timișoara pentru Forumul „Timișoara pentru valorile europene”, a vorbit pentru Tion despre regresul democratic al țării, influența Rusiei și războiul hibrid. 1

Ştiri din Timiș

Streetdance și DJ-ing, pe lângă orele obișnuite. Ce vor învăța elevii unui liceu din Timișoara
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.

Ştiri din Timiș

Tinerii timișoreni au propus peste 20 de idei pentru un oraș „mai verde”. Până la 5.000 de dolari pentru cele câștigătoare
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari. 4

Ştiri din Timiș

Un nou sprijin pentru mamele aflate în dificultate, la Timișoara. Asociația Adelfia și-a sfințit sediul și continuă misiunea de a salva speranțe
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.