O nouă avertizare meteo de cod galben în județul Timiș. Canicula lasă loc furtunilor în acest week-end. Este anunţul făcut de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat, care anunţă că de vineri noaptea vremea se va strica şi vom avea parte de precipitaţii abundente.
La Timişoara va deveni funcţională săptămâna viitoare o nouă organizaţie de sprijin în domeniul afacerilor. În oraşul de pe Bega se va inaugura Centrul de Afaceri Româno-Francez.
La aşezamantul monastic greco-catolic Preasfânta Treime din comuna Giroc se va prăznui duminica, 17 iulie, Hramul Paraclisului Mănăstirii, la pomenirea Sfântului Prooroc Ilie, anticipată cu trei zile din motive pastorale.
Trei zile de sărbătoare la Făget. Cellia, Impact, Mihaela Petrovici, Dana Gruescu, Bamboo sunt numai câţiva dintre artiştii care vor urca pe scena amenajată cu prilejul Zilelor Făgetului. In aceste zile pregătirile sunt în toi.
Excelenţa Sa Ahmed Aquel, ambasadorul Palestinei la Bucureşti, a condus «desantul» sosit joi la Timişoara să lanseze cartea romancierului arab Jabra Ibrahim Jabra, „Celelalte camere”. Evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” şi l-a avut ca moderator pe Oreste Teodorescu, vedetă de televiziune şi un declarat admiraror al culturii arabe.
Ştiri din Timiș
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.
Eveniment
ANAF avertizează asupra unor noi tentative de fraudă prin telefon și e-mail. Escrocii se folosesc de numele instituției pentru a obține date personale și bancare, promițând contribuabililor inclusiv restituirea unor sume de bani achitate în plus. Autoritățile le recomandă oamenilor să fie prudenți și să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute.
Lugoj
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.
Eveniment
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.
Ştiri din Timiș
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.
Utile
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova.
3