Aji de gallina, Cebiche sau Papa a la Huancaina şi Lomo saltado sunt doar câteva dintre specialităţile bucătăriei peruane, pregătite miercuri seara la Timişoara în cadrul unei întâlniri organizate de Ziua Naţională a Republicii Peru.
Amatorii de distracţie vor avea parte, în acest sfârşit de săptămână, de concerte cu Adi Bărar Band, Compact şi Horia Brenciu în Piaţa Unirii, de Ziua Timişoarei, amatorii de modă sunt aşteptaţi la Fashion Fridays, iar cei care vor să evadeze din oraş se pot delecta cu festivalurile GhioRock Ultra Fest şi Route 68 Summerfest.
Primarul din Lugoj a propus Consiliului Local să suporte branşamentele la reţeaua de apă a gospodăriilor particulare din bugetul local. Potrivit hotârârii iniţiate de Francisc Boldea, lugojenii de pe străzile pe care s-a introdus noua reţea de apă vor fi scutiţi de plata racordului.
Copiii intoxicaţi accidental cu ciuperci, consumatorii de droguri sau persoanele intoxicate la locul de muncă vor fi principalii „clienţi” ai noului compartiment de toxicologie din cadrul Laboratorului Clinic al Spitalului Judeţean din Timişoara. Compartimentul este unic în vestul ţării, iar analizele vor fi gratuite.
Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Sziget va avea loc între 8 şi 15 august 2011 pe insula Obuda din Budapesta. De la prima ediţie, din 1993, festivalul a găzduit un total de 17.950 de programe - inclusiv 7.291 de concerte live - cu participanţi din 62 de ţări şi 5,4 milioane de fani din toate colţurile lumii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.

Ştiri din Timiș

Problemele uitate ale cartierului Freidorf. Tur civic pe străzile unde oamenii așteaptă de ani buni soluții
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.

Cinema

„Rocky” și povestea lui Sylvester Stallone, în două proiecții speciale la Cinema Timiș
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, medalie de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.

Sănătate

Ziua Internațională a Radiologiei. Ce investigații imagistice pot face pacienții la spitalele din Timișoara
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.

Ştiri din Timiș

„Cel mai frumos și mai modern stadion din România” se construiește la Timișoara. Cel puțin așa spune Simonis
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.

Turism

FOTO. Capitala europeană unde liniștea face parte din vacanță. Orașul Tallinn, desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce rol au îngerii în viața oamenilor și de ce fiecare are unul păzitor
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.