Doi tineri implicaţi în organizarea spectacolului Românii au talent sunt acuzaţi că au omorât câinele unei timişorence, aruncându-l pe geam. Poliţia face cercetări, iar, în cazul în care se dovedeşte că aceştia au ucis animalul, riscă pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă de la 1.000 la 10.000 de lei.
Solista timişoreancă Kamelia, sora binecunoscutului compozitor George Hora, a lansat, luni, o nouă melodie, „Prima oară”, evenimentul desfăşurându-se chiar de ziua ei.
În vreme ce mirele cu mireasa petrec la nuntă, invitaţii încercă să se păcălească între ei prin mici tranzacţii cu bancnote contrafăcute. Din nefericire, tot cel păcălit a ajuns pe mâna oamenilor legii. Este vorba despre păţania unui timişean care la o nuntă a fost, pur şi simplu, păcălit de un alt nuntaş. Florin C. a făcut un schimb valutar cu un alt petrecăreţ însă, surpriză, bancnota primită, în valoare de 100 de euro, era falsă.
Sâmbătă, după meciul cu FC Olt, Vali Velcea s-a plâns de subţirimea lotului pe care îl are la dispoziţie. Deşi a rămas cu câteva vedete de primă mână, cu aceste câteva „flori” nu se face o echipă de calitate. Vestea bună este că Velcea ar putea primi la antrenament câteva piese noi, aşa cum anunţase şi preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian.
Ştiri din Timiș
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.
Mapamond
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.
Ştiri din Timiș
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei.
2
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.
Ştiri din Timiș
STPT modifică temporar traseul autobuzului M3, din cauza lucrărilor de pe Calea Timișoarei. Deviația intră în vigoare marți, 18 august, și va fi menținută până pe 23 noiembrie, afectând circulația prin Giroc.