Polițiștii și comisarii Gărzii Financiare Timiș i-au verificat, marți, pe florarii din Piata 700 din Timișoara. Pentru că mulți dintre ei nu dețineau acte de proveninență a mărfii, s-au ales cu amenzi usturătoare.
Motiv de bucurie astăzi pentru elevii din Maşloc. Voluntarii Smithfield le-au împărţit şcolarilor ghiozdane, penare, carioci, creioane şi orare. Maşlocul este una dintre cele 21 de locaţii unde la început de an şcolar, reprezentanţii firmei vor fi distribui cadouri la început de an şcolar.
Oraşul de pe Bega a fost reprezentat la Campionatul Mondial de baschet. Jucătorul celor de la Baschet Club Timişoara, Leonard Filip, a făcut parte din Naţionala României care a participat la Campionatul Mondial 3x3 pentru tineret, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Rimini, în Italia.
Formaţia constănţeană de metal progresiv White Walls va susţine un turneu internaţional care include 15 concerte în oraşe din România, Polonia, Germania, Olanda, Austria şi Ungaria. Caravana se va opri şi la Timişoara, în 7 octombrie, la clubul Daos.
O întreagă plantaţie de canabis a fost descoperită de poliţiştii din Timiş în apropierea localităţii Orţişoara. După mai multe ore de filaj, oamenii legii au reuşit să prindă doi tineri din localitatea Corneşti care îngrijeau şi recoltau plantele pentru a le vinde apoi amatorilor de droguri uşoare.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
1