Pasionaţii de moda vor avea parte de un show cu totul special. Cunoscuta creatoare de moda Maria Simion îşi va lansa colecţia de toamnă – iarnă 2011-2012, „Untold Story” by Wonder Lolita în premieră în România sâmbătă seara, la Studio Heaven Club. Spectacolul care se anunţă este unul asemenea lansărilor de colecţii de la Milano sau Paris.
Absolvenţii de liceu care nu au luat bacalaureatul ar putea urma o facultate, dacă va fi aprobat un proiect de lege propus de mai multe universităţi private şi care are deja sprijinul unor parlamentari cunoscuţi, cum ar fi fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu. Colegul ei liberal, deputatul de Timiş Horia Cristian consideră însă că această lege ar fi total inoportună.
Zeci de cetăţeni sirieni au ieşit în stradă, vineri după-amiază, la Timişoara, pentru a cere oprirea genocidului din ţara lor, expulzarea ambasadorului Siriei din România şi, nu în ultimul rând, libertate.
Parohia Ortodoxă Română şi Primăria Remetea Mare invită, toţi fii satului şi credincioşii să participe duminică, 2.10.2011, de la ora 9 la liturghia arhierescă care va fi oficiată de Preafericitul Episcop Paisie Lugojeanul şi, sfinţirea monumentelor ridicate cu prilejul împlinirii 100 de ani de la sfinţirea bisericii.
Filme franţuzeşti, lucrări de artă din deşeuri industriale, fotografie, teatru de hârtie şi întâlniri literare sunt doar câteva dintre reperele calendarului cultural până la sfârşitul acestui an, prezentate de noul director al Institutului Francez din Timişoara, Thierry Sète.
Ştiri din Timiș
La 100 de ani de la deschiderea bazei de înot din Parcul Central, cunoscută astăzi drept Uszoda, ansamblul intră în lucrări de conservare. Peste 100 de voluntari și specialiști vor lucra timp de o lună la punerea în siguranță și restaurarea fostei baze sportive.
Eveniment
Polițiștii rutieri din Timiș sunt, luni, pe DN6, unde desfășoară o nouă acțiune „RELEU”. Timp de patru ore, oamenii legii verifică traficul și îi sancționează pe șoferii care nu respectă regulile de circulație, în special în ceea ce privește viteza și acordarea priorității
Eveniment
Un bărbat de 49 de ani din Timiș a fost prins de două ori băut la volan, în doar câteva ore, pe același drum din Moșnița Nouă. Prima dată avea 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar când a fost oprit din nou, câteva ore mai târziu, avea permisul suspendat și o alcoolemie de 1,16 mg/l.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo spune că 2026 ar putea fi ultimul său an în fotbal. Starul portughez, ajuns la 41 de ani, vrea să se retragă lăsând „o moștenire spectaculoasă”, după o carieră cu peste 970 de goluri și 32 de trofee.
Eveniment
Polițiștii au ieșit în trafic în noaptea de 15 spre 16 august, în cadrul unei acțiuni desfășurate în județul Timiș. În doar câteva ore, au fost verificate sute de mașini, iar controalele au scos la iveală șase infracțiuni, inclusiv cazuri de conducere fără permis și la volan sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
1
Ştiri din Timiș
Vremea se schimbă radical în Banat în următoarele ore. Luni, județul Timiș și celelalte zone din Banat se află sub Cod galben de caniculă și disconfort termic, cu temperaturi maxime de până la 37 de grade. În noaptea de luni spre marți sunt anunțate perioade de instabilitate atmosferică, iar marți temperaturile vor scădea accentuat în vestul țării.
Ştiri din Timiș
Iubitorii de animale au un nou motiv de bucurie. În 12 și 13 septembrie, la Murani, va avea loc Pisi-Cuțu Fest, un eveniment dedicat în exclusivitate celor care iubesc câinii și pisicile. Organizatorii au pregătit două zile cu activități, demonstrații, informații utile și întâlniri cu specialiști din domeniul îngrijirii animalelor.