Final de stagiune cu bune şi rele pentru nou-înfiinţata secţie de motociclism a Clubului Sportiv Dumbrăviţa. Etapa a V-a şi ultima totodată a Campionatului Naţional de Supermoto s-a desfăşurat duminică la Arad şi a adus dumbrăviţenilor un aur, un argint şi un bronz.
O biciclista a fost rănită, luni după-amiază, după ce a fost lovită de un autoturism Peugeot pe trecerea de pietoni de la intersecţia splaiului Tudor Vladimirescu cu strada 16 Decembrie 1989 din Timişoara. Şoferul autoturismului susţine că biciclista a traversat pe roşu.
Ziua de 1 octombire este, în fiecare an, dedicată pensionarilor. Iar Direcţia Regională Poştală i-a sărbătorit şi în acest an pe cei mai în vârstă membri ai comunităţii. Chiar dacă evenimentul nu avut loc chiar pe 1 octombrie, luni, mai multe persoane aflate la vârsta a treia au fost invitate la o mică petrecere, la Posta Mare din Timişoara.
România este parte a strategiei europene în domeniul implementării mijloacelor electronice de comunicare şi interacţiune cu autorităţile. Această strategie este intitulată Agenda Digitala pentru România - Inovarea și dezvoltarea platformei europene digitale. Timişoara a fost primul oraş unde această Agendă a fost prezentată, luni, publicului.
Rectorii universităţilor din Timişoara nu sunt de acord cu propunerea PSD-ului ca studenţii care nu au luat examenul de bacalaureat să se poată înscrie la facultate. Ei sunt de părere că mediul universitar este destinat doar acelor tineri care dovedesc că au dobândit cunoştinţele necesare pentru a face studii universitare.

Ştiri din Timiș

Sviatlana Tsikhanouskaya, la Timișoara: „Am stat pe balconul Operei și m-am gândit că trăim aceeași istorie, doar că la 30 de ani distanță”
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.

Eveniment

Tânăr de 17 ani, reținut după ce a distrus oglinzile a șase mașini parcate în Timișoara
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.

Ştiri din Timiș

Accademia Donizettiana: Filarmonica Banatul încheie un parteneriat cu Opera Rara
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.

Ştiri din Timiș

S-a închis Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Sviatlana Tsikhanouskaya și-a primit distincția
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.

Ştiri din Timiș

Șomajul crește în Timiș. Zece angajatori pregătesc disponibilizări colective
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.

Ştiri din Timiș

FineStore reduce spectaculos prețurile de Black Friday: Cumpără băuturi de calitate, la reducere!
ADVERTORIAL. Black Friday la FineStore este un moment de neratat pentru toți iubitorii de bauturi de calitate. Campania aduce în noiembrie unele dintre cele mai atractive prețuri ale anului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cum se joacă Timișoara? Orașul are un nou Magazin Certificat LEGO®
Noul magazin din Iulius Town și-a deschis ușile pe 6 noiembrie, iar în primul weekend, Insula Creativității LEGO așteaptă familiile la construit în Piațeta Intersport.

Ştiri din Timiș

Impozit dublu la balcoanele închise ilegal? La Timișoara „nu vom avea controale până decizia nu va fi finală”
Posibila dublare a impozitelor pentru proprietarii apartamentelor cu balcoane închise a stârnit îngrijorări și la Timișoara. Primăria anunță că, deocamdată, nu are în vedere taxe suplimentare pentru astfel de cazuri. 1