Începând cu anul 2006, grupuri de tineri jimbolieni participă anual la proiectul cu titlul Întâlnirea Europeană a Tinerilor, care are ca parteneri localităţile Trebur din Germania, Verneuil Sur Avre din Franţa şi Jimbolia.
Rundă neagră pentru voleiul timişean la sfârşitul acestei săptămâni. Universitatea Timişoara şi CSM Lugoj au pierdut jocurile disputate în cadrul Diviziei A1 de volei.
Timişoara Lions iese la atac cu Aradul în Euroliga Boxing One. Pugiliştii pregătiţi de Gheorghe Biea trebuie să îşi obţină biletele pentru semifinale în gala de vineri, 9 decembrie, de la sala Constantin Jude.
La Consiliul Judeţean Timiş au fost acordate luni premiile Pro Juventute pe anul 2011. Elevii cu cele mai bune rezultate şi profesorii lor au primit diplome, plachete şi bani.
Paf și Puf, doi ghiduși spiriduși și meseriași povestași, vor pune în ghetuțele copiilor cuminți povești. Iar primul dintre basmele zilei de mâine, la Teatrul Merlin din Timișoara, va fi, desigur, cea a lui Moș Nicolae.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.
Capitală Culturală
Un tur pietonal gratuit, dedicat atmosferei de Crăciun, va avea loc la Timișoara vineri, 26 decembrie, în cadrul proiectului Timișoara Free Tours, inițiat de Asociația Turism Alternativ. „Turist la tine acasă - Tur în atmosferă de Crăciun” pornește de la Castelul Huniade.
Eveniment
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un pas important pentru amenajarea unei parcări decente lângă Piața Iosefin. Municipalitatea vrea să cumpere terenul de pe strada Iancu Văcărescu, folosit acum ca parcare improvizată, unde anul viitor ar urma să fie amenajate 50 de locuri de parcare.
Ştiri din Timiș
Aproape 50 de clădiri degradate din Timișoara vor fi supraimpozitate din 2026. Consilierii locali au aprobat majorări între 300 și 500% pentru 47 de imobile aflate în stare avansată de degradare, după verificările făcute de primărie și Poliția Locală.
1
Lugoj
Un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a amenințat o persoană cu un obiect tăietor-înțepător în Lugoj. Polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției. A fost deschis un dosar penal. Mai mult, tânărul a fost internat într-o unitate medicală de specialitate.