Dosar penal... în cel mai serios mod. Asta au primit doi tineri de 1 aprilie de la polițiștii timișoreni. Totul după ce oamenii legii i-au prins pe cei doi că furau din supermarketul la care erau angajați.
Zeci de firme, toate internaţionale cu nume cunoscute, oferă peste 4000 de oportunităţi de angajare pentru tinerii absolvenţi sau studenţi ai universităţilor timişorene. La restaurantul Universităţii Politehnica are loc cea de a patra ediţie a Zilelor Carierei.
În timp ce patrulau noaptea prin zona Pieţei Unirii din Timişoara, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii locali au surprins trei tineri care au început să se comporte ciudat la vederea patrulei. Unul dintre ei a şi luat-o la fugă. Ceilalţi doi au fost prinşi cu un plic cu iarbă şi o pastilă.
Premieră atipică în stagiunea Teatrului Merlin din Timișoara: un spectacol adresat nu preșcolarilor sau învățăceilor din școala primară, ci adolescenților, studenților, oamenilor mari. ”Graffiti. Fotografii de familie”, în regia Mihaelei Lichiardopol, ”își propune, pe de o parte, să lărgească aria publicului țintă, iar pe de altă parte să pună în discuție teme sociale extrem de sensibile care marchează negativ tânăra generație”.
Trei tineri din Timişoara au fost prinşi de poliţişti în timp ce transportau pe stradă un televizor LCD pe care l-au furat dintr-un bar din zona Balta Verde. Doi dintre ei sunt acum în spatele gratiilor.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara propune publicului său, la începutul noii stagiuni, două seri de teatru contemporan și muzică, într-un spațiu neconvențional, altul decât sala teatrului, evenimente reunite sub genericul „Drama Nights”, un program estetic conceput și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel.
Capitală Culturală
Compania independentă Unfold Motion deschide Stagiunea de dans contemporan Dinam cu premiera spectacolului Rápido Presto. Ediția a VI-a a acestui proiect se desfășoară între 1 și 30 octombrie 2026, la Timișoara, și are în program 12 spectacole de dans contemporan.
Utile
Miercuri, 23 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Femei în funcții-cheie
Nicoleta-Adriana Neculiță, consilier local la Timișoara și inspector școlar general adjunct, vorbește despre provocările femeilor în politică, reprezentarea feminină și importanța competenței profesionale: „Femeia trebuie să muncească de două ori mai mult”.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
1
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
4