Astăzi afli în ce stadiu sunt discuțiile pentru construirea unui aqua-park în Timișoara, în zona Mehala. Afli apoi că polițiștii locali vor primi bani pentru hrană. Consiliul Local Timișoara a dat or favorabil acestei inițiative.
Examenul de Bacalaureat nu este departe. Mai sunt câteva zile şi liceenii intră în focul examenelor. S-au cam terminat petrecerile de final de an, iar elevii de clasa a XII-a sunt pe ultima sută de metri cu învăţatul. Aflați calendarul examenului de Bacalaureat 2015.
Pregătirile pentru ediția din acest an a Festivalului AccesArt sunt în toi, iar timișorenii sunt invitați la trei zile de distracție cu și despre arta de toate felurile. Evenimentul stă sub semnul „asimetriilor”, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru 2015. Mai mult, anul acesta la eveniment vor „descinde artistic” și mascații.
Probleme mari pentru un bărbat de 31 de ani, prins în timp ce căra un geamantan plin cu țigări de contrabandă. Pe lângă dosar penal, el urmează să fie predat autorităților europene după ce acestea l-au dat în urmărire internațională.
ADVERTORIAL - În acest weekend, timp de trei zile, timișorenii sunt aşteptați în parcarea Iulius Mall să savureze o bere proaspătă adusă direct din fabrică, la a XIII-a ediţie a Serbărilor Timişoreana. Berarii îi aşteaptă cu muzică bună şi multe surprize. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor.
Eveniment
ANAF avertizează asupra unor noi tentative de fraudă prin telefon și e-mail. Escrocii se folosesc de numele instituției pentru a obține date personale și bancare, promițând contribuabililor inclusiv restituirea unor sume de bani achitate în plus. Autoritățile le recomandă oamenilor să fie prudenți și să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute.
Lugoj
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.
Eveniment
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.
Ştiri din Timiș
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.
Utile
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova.
1
Eveniment
Polițiștii au început controalele pe DN 6, în Timiș. Până la ora 15, șoferii pot fi opriți pentru verificări, iar oamenii legii urmăresc în special abaterile care pot provoca accidente.
Eveniment
Un scandal izbucnit în toiul nopții s-a încheiat cu o crimă, la Oțelu Roșu. Un tânăr de 21 de ani a fost ucis cu un cuțit de tatăl său vitreg, iar mama acestuia a fost rănită și transportată la spital.