Amatorii de filme vor avea parte de o săptămână minunată, marca Ceau, Cinema! Cea de-a doua ediție a evenimentului va debuta miercuri, iar pentru cinefili s-au pregătit o mulțime de filme, scurtmetraje, documentare, animații și workshop-uri. Festivalul se va ține în mai multe locații din Timișoara, dar și la cinematograful de la Gottlob.
Au început lucrările de reamenajare şi extindere a sensului giratoriu de la ieşirea din Timişoara spre Dumbrăviţa. Autorităţile locale vor lărgi totodată la patru benzi Calea Sever Bocu, până la intersecţia cu strada Constructorilor. Atenţie, vor fi restricţii de circulaţie! Şantierul ar trebui să se termine în numai o lună. Şi tot peste o lună ar urma să circule în sfârşit troleibuzele spre Dumbrăviţa, lucrare executată separat pe fonduri europene.
Gata cu motoarele turate şi cursele la Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara! Maşinile şi motocicletele nu vor mai avea acces în jurul stadionului. Reprezentanţii primăriei vor să regândească toată zona respectivă până la toamnă: circulaţia rutieră va fi interzisă şi vor fi amenajate piste de alergare şi piste pentru biciclişti la stadion. Lucrările urmează să înceapă în următoarele săptămâni.
Timişorenii nu au un ştrand al lor cu ape termale, de dimensiuni mai mari, la care să se ducă pentru a se răcori. Prin urmare, la final de săptămână, evadează la vecinii unguri pentru a se scălda...
După ce au închis River Deck şi Casa Bunicii şi au vrut să închidă şi La Căpiţe, dar inspectorii ANAF le-au luat-o înainte, poliţiştii locali au mai amendat un restaurant cunoscut din centrul Timişoarei pentru că nu şi-a suspendat activitatea.
Eveniment
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs la intersecția cu centura Timișoarei, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază pe centura Timișoarei, unde un autobuz a intrat în coliziune cu o motocicletă. În urma impactului, două persoane aflate pe motocicletă au fost rănite.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș intră duminică, 16 august, sub cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este valabilă și în județele Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. Totodată, perioada caldă nu se încheie odată cu luna august, iar temperaturile vor rămâne peste valorile normale și în primele săptămâni din septembrie, în special în vestul țării.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Giroc și Chișoda care folosesc liniile metropolitane M3 și M32 pot călători cu același bilet și în Timișoara, dacă se încadrează în cele 60 de minute de valabilitate. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a venit cu o serie de informații după preluarea transportului public din cele două localități.
România
România nu are nicio universitate în top 1000 al clasamentului internațional Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut drept Shanghai Ranking, în ediția din 2026. Este al patrulea an consecutiv în care instituțiile de învățământ superior din țara noastră lipsesc din clasament.
1
Sănătate
Poate un copil cu astm să facă sport? Ce se întâmplă atunci când apar tusea și lipsa de aer la efort
Copiii diagnosticați cu astm nu trebuie să fie excluși automat de la activitățile sportive. Dimpotrivă, unul dintre obiectivele tratamentului este ca boala să nu limiteze activitatea fizică, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
1
Ştiri din Timiș
Comunitatea academică din Timișoara este în doliu după ce prof. univ. dr. ing. habil. dr. ec. Titus Slavici, personalitate marcantă a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara și unul dintre oamenii care au avut un rol important în dezvoltarea instituției, a murit.
4