La sfârșitul săptămânii, timișorenii sunt invitați să sărbătorească Ziua Roșiei Montane, mai precis 1885 de ani de existență a localității. Pentru a marca momentul s-a pregătit un eveniment complex din care nu vor lipsi documentarele, discuțiile libere despre Roșia Montană și despre ce se poate face pentru dezvoltarea pe termen lung a acestei zone sau petrecerile și concertele.
Hoții de buzunare sunt prezenți zi de zi în tramvaiele Timișoarei. Oamenii îi văd, se feresc de ei, îi știu, dar nu reacționează – le e frică, mai ales că hoții umblă în „haită”. Noua Dreaptă pune piciorul în prag și cere socoteală poliției pentru eradicarea fenomenului hoților de buzunare. Mai mult, cei de la Noua Dreaptă spun că, dacă autoritățile nu vor lua măsuri, atunci o vor face ei, prin crearea unor grupuri cetăţeneşti care vor încerca să dea un plus de siguranţă călătorilor care folosesc mijloacele de transport în comun din Timişoara.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.
Capitală Culturală
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea 2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Lugoj
Primăria Lugoj a semnat contractul de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan. Lucrările vor dura doi ani.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a remizat, 1-1, cu CS Șelimbăr, după ce a fost condusă și a egalat prin Ștefanovici. Bănățenii au ratat însă două ocazii uriașe pe final, care le puteau aduce victoria.
1
Ştiri din Timiș
Timișorenii au la dispoziție noi puncte de hidratare și răcorire în oraș, în contextul vremii caniculare. Primăria și partenerii săi extind astfel măsurile de sprijin pentru cei afectați de temperaturile ridicate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei, unde au fost înlăturate construcții și echipamente amplasate ilegal. Vestiarele improvizate au fost ridicate de firma care le instalase.
6
Utile
Sâmbătă, 8 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.