Timişoreni de toate vârstele, îndrăgostiţi de cântul şi dansul popular, au petrecut în week-end la ruga oraşului, în Parcul Rozelor. Dincolo de muzica populară, a fost şi un ospăţ pe cinste. Oamenii s-au prins în horă şi au dansat, i-au ascultat încântaţi pe solişti şi au mâncat mititei, purceluşi la proţap sau alte de-ale gurii, stropite din plin cu bere, must ori vin la Ruga Timişoarei.
Petrecăreţii din Timişoara s-au adunat sâmbătă noaptea în clubul Art din Piaţa 700, unde au avut parte de muzică bună, animatoare sexy şi distracţie până în zori.
Bugetarii, în prag de concediere şi cu salariile reduse, vor ieşi luni în stradă, iar poliţiştii nu vor mai lucra cu publicul de săptămâna viitoare! Angajaţii de la Primăria Timişoara care se află pe lista disponibilizaţilor vor protesta în faţa instituţiei, sindicaliştii de CNS „Cartel Alfa” vor picheta Prefectura Timiş, iar poliţiştii... vor lucra mai puţin, pentru că le-au fost diminuate salariile.
Rugby Club Municipal Universitatea Timişoara a reuşit în sfârşit victoria în play-off-ul campionatului Diviziei Naţionale. Iar adversarul învins este chiar Dinamo Bucureşti, una dintre echipele care nu prea merge la suflet sub nicio formă spectatorului timişorean.
Pita de Banat nu reuşeşte să debuteze. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara a decis din nou amânarea unui eveniment care, cel puţin prin nume, pare mai mult decât atractiv: „Pita De Banat”.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
6
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
1