Poli Timişoara a reuşit să se califice în sferturile Cupei României numai după executarea loviturilor de departajare. Portughezul Pedro Taborda a reuşit să apere două dintre loviturile de la 11 metri şi să-şi ajute echipa.
Un adolescent de 16 ani din localitatea Biled din judeţul Timiş a fost descoperit fără suflare, marţi seara, în casa în care locuia, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Medicii de pe ambulanţă au constatat că baiatul decedase în urmă cu cel puţin două zile.
Ce ţi-e 200.000 de euro, ce ţi-e 100.000... Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, un proiect care prevede alocarea sumei de aproximativ 100.000 de euro pentru demolarea unor construcţii de pe strada Popa Şapcă, după ce iniţial conducerea primăriei propusese să se aloce dublu pentru aceeaşi operaţiune, ca să poată fi construite pe terenul respectiv spaţii de învăţământ pentru Liceul „Nikolau Lenau”.
Agenţia Naţională pentru Locuinţe doreşte vânzarea apartamentelor construite din fonduri de la buget, dar actualii chiriaşi timişoreni se plâng de faptul că întâmpină probleme la întocmirea contractelor ce trebuie semnate cu primăria.
Dacă până acum beneficiau de ajutoare suplimentare pentru încălzirea locuinţei, de la Primăria Timişoara, persoanele cu un venit lunar net de până la 900 de lei pe membru de familie, printr-un proiect aprobat marţi de consilierii locali plafonul până la care se acordă acest sprijin de la bugetul local a fost extins la 1.000 de lei, fiind introdusă o nouă tranşă de venit în grila prin care se stabilesc ajutoarele şi compensarea.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.