Cu toate că adunarea generală de vineri a organizaţiei municipale Timişoara a PNL părea ocazia perfectă pentru a-şi anunţa intenţia de a candida la fotoliul de primar, Robu le-a cerut sutelor de liberali prezenţi la întâlnire să mai aibă puţintică răbdare.
Municipiul de pe Bega a purtat din nou noroc boxerilor în Euroliga Boxing One. Timişoara Lions a câştigat primul meci din actuala ediţie a competiţiei europene, învingând vineri seara, la sala Constantin Jude, campioana în exerciţiu, Galanta Kids.
Copii în sala de operaţie, copii la terapie intensivă sau cu plasturi mari pe piept, ascunzând cicatricea unei intervenţii pe cord, toţi salvaţi - sunt imaginile expuse începând de vineri până în 21 aprilie la Muzeul de Artă din Timişoara.
În apropierea sărbătorilor pascale, membrii Organizaţiei de tineret PDL Timişoara au împărţit câteva sute de pachete cu mâncare persoanelor nevoiaşe din municipiu care iau masa la Cantina de ajutor social.
Timişorenii Daniel Silvian Petre şi Emil Kindlein vor susţine un recital în cadrul celei de-a treia ediţii a festivalului Rocker’s care va avea loc în perioada 29 aprilie - 1 mai 2011 la Gârnic, în judeţul Caraş-Severin. Evenimentul îşi propune să susţină muzica rock şi să promoveze obiectivele turistice din zonă.